„Modelul românesc” dăunează comunei Alunu și relațiilor româno – franceze


 „Ilie Cârloganu nu are niciun interes ascuns. El este cetățean francez, are casa lui în Franța, soție și doi copii, l-am vizitat, am organizat împreună acțiuni culturale pentru cunoașterea României, în regiunea Marsiliei. Eu am scris și într-o carte despre acțiunile româno-franceze din Alunu, ca model pentru localitățile din România”, explică scriitorul Ioan Barbu. Fiind vorba de păcătosul „model românesc”, încercarea lui Cârloganu de a-și ajuta comuna natală este în impas. Chiar Ilie Cârloganu explică: „M-am deplasat în România în perioada 18 – 28 februarie 2017 pentru a dona celor două grădiniţe din Alunu și Coltești două calculatoare și doua videoproiectoare din partea Asociaţiilor «HORIZONS ROUMANIE», la care sunt vicepreședinte și care a lucrat din anul 2007 pentru realizarea diferitelor proiecte pentru această comună, respectiv I.D.E.E. («Inovație Dezvoltare Evaluare Europa», la care sunt președinte, iar co-fondatorii sunt Yessayan Claudine și Yessayan Bruno). Această donație este o urmare a donațiilor de furnitură școlară pentru cele două grădinițe realizate deja în luna octombrie 2016. Astfel, în data de 23 februarie a avut loc Adunarea generală a Asociației I.D.E.E. la Școala Alunu. La această reuniune am prezentat un proiect cadrelor didactice și au fost de acord în unanimitate, împreună cu doamna director Boiangiu Cecilia, să organizăm «Ziua Copilului» din acest an, dar și să-l aducem pe Moș Crăciun la copii în luna decembrie, în colaborare cu Asociația «Horizons Roumanie», cu Asociația «Amitié Franco – Roumaine»  din comuna La Destrousse, care este înfrățită cu Horezu. Populația și copiii au fost încântați de aceste proiecte, dar, cu toate acestea, nemulțumirea domnului primar de la Alunu s-a arătat astfel: «interesul poartă fesul», «nimic nu se vinde pe 2 lei», «oare cum se finanțează asociația». De altfel, partenerii francezi cu care colaborează Asociația I.D.E.E. au aflat despre reacția primarului prin rețelele sociale, deci vă imaginați cum au putut să se simtă aceste persoane care lucrează benevol, de câțiva ani buni, pentru această comună. Vreau să precizez că aceste asociații sunt non-lucrative, fără niciun interes. Oricum, nimeni și nimic nu-mi va schimba dragostea ce o port acestei comune, comuna mea natală”. În acest timp, primarul Cristi Birăruți are versiunea sa: „Nu știu ce donații a făcut acest domn! Am auzit de o donație făcută la școală,  un videoproector și un calculator. Nu știu să vă spun mai multe informații, deoarece mie, personal, nu mi-a spus nimic în legătură cu aceste donații”.

Conacul Săndulescu, un loc „interesant”

Ilie Cârloganu a mai adus în discuție proiectul „Conacul Săndulescu», pe care Asociația „Horizons Roumanie”, împreună cu partenerii săi, dorea să-l transforme într-un centru socio – cultural pentru comună, fapt pentru care s-a negociat din 2011 până în 2014. „S-a reușit într-un final să-l obținem și, în momentul pregătirii actelor de vânzare cu proprietarii, Primăria Alunu a decis să-și exercite dreptul de preempțiune asupra conacului în scopul de a-l transforma, de asemenea, într-un «centru socio-cultural», precum au spus. Am fost deci obligați să renunțăm la el. De aceea, pentru mine reprezintă o obligație morală față de proprietarii Săndulescu, pentru că, la început, ei nu doreau să vândă, dar, prezentându-le proiectul, i-am convins și erau chiar încântați de acest proiect”, mai spus Cârloganu. Primarul Birăruți are propria versiune: „Am depus proiect la Ministerul Dezvoltării un proiect pentru reabilitarea Conacului Săndulescu. Este vorba de aproximativ cinci miliarde de lei vechi doar pentru lucrări de reabilitare. Acolo am putea muta sediului Primăriei sau vom amenaja un centru socio – cultural”.