Moare zâmbetul? Teatrul salvează România…


Arlecchino• Note de spectator

Cineva scria pe un blog că, astăzi, lacrimile spală toate zâmbetele româ­ni­lor. Să fie adevărat?  M-am convins, încă o dată, că zâmbetul nu dispare la noi cu una cu două. Fie ger de crapă pietrele, fie căldură tropicală (verile, în ultimul timp, ne iubesc ca pe o Sahară!), fie foa­me­te cu vitrinele încărcate cu bunătăți culi­nare, fie că trăiești cu „sabia lui Da­mo­­­cles”* deasupra capului, că mâine, poimâine ești aruncat în stradă (profesor sau polițist, jandarm sau lucrător la fisc, ce-oi fi!) – românul s-a experimentat cum să iasă din „pricină”: printr-un banc bun, printr-o glumă, prin haz de necaz, printr-un zâmbet!

Așadar, zâmbetul nu moare niciodată la români! Teatrul îl salvează…

… Ziua Mondială a Teatrului a fost onorată la Râmnicu Vâlcea de Munici­pa­lul ARIEL cu  premiera unei gustoase co­medii – ARLECCHINO&CO. – ce se în­ca­­drează în suita spectacolelor de veche tradiție ale Comediei dell’Arte. Pusă în scenă de maestrul Gelu Badea (cu­nos­cut regizor, dar și dascăl emerit de tea­tru), farsa dulce-amară, cu tușe pi­can­te și în spre realitatea de azi (cine are bani mulți, chiar și pe măgar îl face doc­tor!), a fer­mecat, timp de două ore, o sală culti­va­tă, alcătuită din mari îndrăgostiți de tea­tru (din rândul cărora, din păcate, au absentat mai marii zilei, dintr-o parte sau alta a politicii, ocupați, pesemne, cu pre­gătirea viitoarei lupte electorale pen­tru fotolii ceva mai… calde și bănoase!). Cei aproape două sute de iubitori ai Tha­liei prezenți luni seara în Sala Ostroveni, fascinați de un spectacol de zile mari, au aplaudat minute în șir o trupă de actori de nota 10 cu plus, care au demonstrat și de această dată că au talent cu carul, în palmaresul lor regăsindu-se specta­co­le de notorietate, apreciate în țară și pe scene internaționale, mai cu seamă cele ce poartă semnătura regizorală a Doinei Mi­gleczi, după opinia celui care semnea­ză aceste rânduri, una dintre marile per­so­nalități ale teatrului românesc contem­po­ran, îndrăgostită cu toată ființa de arta scenică.

arlecchino2Decorul – un muzeu, cu personaje care ne amintesc de lumea comediei lui Goldoni. În prim-plan, un personaj mag­ni­fic, Arlecchino, interpretat de mult-ta­len­tata Ariana Șerban, care a jucat de­zin­volt, cu parfumul specific personajului comic (îndrăgit mai bine de 200 de ani!), rol care i se potrivește ca o mănușă. În aceeași notă au evoluat și ceilalți actori, talentați și ingenioși în partituri cu imagini regizorale inspirate (mai puțin cea cu ușa și repetata întrebare, până la enervare: cine este?): Gabriel Popescu (un actor de mare forță scenică, etalând deliciu și multă imaginație într-un rol în travesti – Isabela), Mădălina Floroaica (Colom­bina), Alin Holca (Pantalone), Juliet Attoh (Dotore), Cornel Șerban (Celio), Ionuț Mo­canu (Capitano) și Emil Șerban (Paznicul Muzeului).

Așadar, Municipalul ARIEL  ne-a  adus în dar, de ziua Mondială a Teatrului, un spectacol care răspunde de minune mesajului adresat, anul acesta, întregii lumi de una dintre cele mai de seamă reprezentante a teatrului african, prof. univ. dr. Jessica A. Kaahwa, dramaturg de primă linie, în aceeași măsură actriță și regizor: „…Să promovați teatrul ca pe un instrument universal de dialog, transformare și reformă socială.”

Fotografiile aparțin teatrului

*) De unde vine „sabia lui Damo­cles”? O spun, ca să priceapă și unii poli­ti­­cieni ai zilei, de la putere sau din opo­zi­ție. Vorba românească, nimeni nu e bă­tut în cuie, este mereu actuală, ca și ex­pre­sia ce voi s-o explic… Se zice că  Da­mo­cles, curtean al lui Dionisos cel Bă­trân, tiranul Siracuzei, a fost ca mai toţi curtenii… curtenitor şi linguşitor. Spunea că nu există mai mare fericire decât să fii tiran. Spre a-i da o lecţie, Dioni­sos, la un ospăţ, l-a aşezat în locul său  pe tron şi a poruncit să i se acorde toate ono­rurile regeşti. Dar  tocmai când Damocles se lă­făia în voie, tiranul i-a cerut să se uite și în sus. De tavan, exact deasupra capului lui Damocles, atârna o sabie fără teacă prin­să doar într-un fir de păr de cal. Îi ară­ta, astfel, primejdiile care îl pândesc, în orice moment, pe orice tiran… Și nu numai pe tiran!