Miroase a grevă și faliment prin minerit


• ortacii vâlceni, prinși între transferul la CET Govora și necazurile tot mai mari care apasă CEO
Până să ajungă să depindă direct de Consiliul Județean Vâlcea, prin CET Gorvora, minerii din Berbești și Alunu tremură în fața planurilor Complexului Energetic Oltenia. Astfel, conform presei gorjene, CE Oltenia a venit cu două variante celor 19 mii de angajaţi: reducerea veniturilor sau insolvenţa companiei! Pandurul notează că: Directoratul CE Oltenia  a remis un comunicat de presă prin care transmite angajaţilor că ori acceptă reducerea veniturilor ori compania intră în insolvenţă. Ca de obicei, conducerea nu identifică hibe ale managementului ci, bineînţeles, problema este cauzată de alţii. De această dată este invocată o decizie a organismelor europene, care îşi propun reducerea emisiilor interne de gaze cu efect de seră cu cel puţin 40%, însă părerea UE privind energia poluatoare nu este de acum. De asemenea, spune CEO, se discută despre „o eventuală viitoare scumpire la peste 8 euro/certificat făcând imposibilă rămânerea în piaţa de energie a CE Oltenia care are obligaţia de a achiziţiona astfel de certificate (…) CE Oltenia enunţă reducerile ce vor fi aplicate începând cu 1 martie: reducerea primei de vacanţă de la o medie de 3.860 lei/salariat, în 2014, la un voucher de vacanţă de 1.050 lei/salariat, reducerea primelor ocazionale de la 700 lei la 300 lei/ salariat/ eveniment, diminuarea sporului de fidelitate şi sporului de carieră, reducerea cu jumătate a cheltuielilor cu transportul salariaţilor la şi de la locul de muncă, reducerea plăţilor compensatorii de la 16 salarii medii brute la 10 salarii medii brute, reducerea numărului de personal cu 2.000 de salariaţi, eliminarea cheltuielilor aferente cotei de combustibil” Directoratul consideră ca aceasta este singura posibilitate de menţinere a activităţii în cadrul CE Oltenia“.