„Mirajul Oltului va duce la dezvoltarea turismului balnear”


amuzan_calea_persu• susţine edilul Ilie Amuzan, prezent la inaugurarea oficială a proiectului

Ieri, la Consiliul Judeţean, a avut loc lansarea oficială a proiectului „Mirajul Oltului” privind extinderea infrastructurii turistice de agrement a staţiunii Călimăneşti-Căciulata. Alături de preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, s-a aflat primarul Călimăneştiului, Ilie Amuzan şi directorul Programe Relaţii Externe, Carmen Alexandrescu. După o istorie a staţiunii vâlcene, preşedintele Cîlea a ţinut să adauge că „Mirajul Oltului” reprezintă unul din cele mai importante proiecte din domeniul turismului. La rândul său, edilul Amuzan a discutat despre toate investiţiile incluse în acest proiect ce vizează dezvoltarea turismului balnear: „Am ajuns la înţelegere cu firma ce se va ocupa de lucrările la telecabina de pe vârful Cozia. Sarcina mea este aceea de a realiza cadastrarea de la Mânăstirea Turnu, Mânăstirea Stănişoara şi până la vârful Cozia pentru identificarea terenului de pe această limbă. Voi da informaţiile proiectantului care se va ocupa de avize”. Primarul Amuzan a mai specificat că unul din centrele de informare turistică a fost inaugurat, iar în ceea ce priveşte aleea de cură balneară se aşteaptă restul finanţării de la Ministerul Turismului, termenul final al lucrărilor fiind 31 octombrie a.c. Mai precizăm că valoarea totală a proiectului este de 34.981.301,21 lei, reprezentând costuri eligibile, neeligibile şi TVA.