Mioriţa şi yuanul chinezesc
Trăiască prietenia româno-chineză!, a strigat poporul la unison, atunci când premierul chinez Li Keqiang şi oamenii de afaceri, la fel de chinezi, au păşit pe plaiuri mioritice. Am trecut şi peste superstiţia “rasei galbene” şi de mitul că tot ce vine din stepele asiatice aduce numai rău.
Dar ce ne oferă fratele nostru galben de la Răsărit? Mulţi yuani, o grămadă de fonduri de investiţii. Ce vrea în schimb? Piaţă de desfacere pentru nenumăratele şi inepuizabilele produse făcute de neobosiţii cetăţeni cu ochii oblici şi cu care europenii nu pot concura din cauza costurilor infime. China a făcut avere datorită mânii de lucru ieftine, pusă la dispoziţia giganţilor economici occidentali şi îşi doreşte acum să treacă de la stadiul de „salahor” la cel de „vătaf”.
În ceea ce priveşte proiectele de infrastructură în Europa, ale descendenţilor lui Mao, nu e chiar aşa cum ar crede unii. Dacă vrem să ne convingem de intenţiile prietenului de la Răsărit trebuie să aruncăm o privire la polonezi, singurii care au încercat o astfel de experienţă. Aceştia au avut o mare surpriză atunci când un preţ foarte mic de realizare a unei autostrăzi ascundea de fapt importuri de materiale, ba chiar şi muncitori aduşi din China. Toate firmele de construcţii s-au aliat împotriva chinezilor căci au simţit pericolul şomajului.
Nici nu ne dăm seama cât rău le-am făcut europenilor, odată cu aducerea investitorilor chinezi în ţară. „Fraţii” de la Bruxelles au făcut tot posibilul să evite importurile chinezeşti de orice natură deoarece produsele lor sunt de proastă calitate faţă de cele din UE. Anul trecut era aproape gata să se declanşeze un război comercial între China şi Uniunea Europeană, care a fost împiedicat de intervenţia Germaniei. Acum, România pare a fi mai degrabă un “cal troian” în insinuarea lor în Europa, decât “tigrul Europei”. Mioriţa se multiplică acum în spaţiul european unde fratele chinez şi cel român jinduiesc la “piaţa” europeanului. Premierul Li Keqiang vorbea despre notorietatea mărcii “Fabricat în China”. Daaa, desigur! Cum să nu cunoaştem calitatea brandului asiatic!?
Strategia lor este de a cuceri piaţa europeană aşa cum au procedat în SUA. Contractele comerciale făcute de români tind să realizeze visul chinezilor de a cuceri piaţa. Este specific politicii noastre externe şi economice de a ne aşeza cu posteriorul în două luntri, aşa cum a procedat şi Ceauşescu, cu ocazia vizitei la Mao, atunci când făcea echilibristică între China şi Rusia sovietică. România este incapabilă să profite integral de fondurile pe care Uniunea Europeană i le pune la dispoziţie, dar se aruncă hulpav asupra yuanilor chinezeşti. Cu ocazia vizitei delegaţiei chineze am fost în stare să dăm jos drapelul UE de la Parlament şi să-l arborăm pe cel al Chinei comuniste!! Câtă făţărnicie! Când afacerile vor demara în trombă cine se va mai gândi la studenţii călcaţi de tancuri în Piaţa Tiananmen? Cine va cuteza să amintească de Dalai Lama şi de cultura tibetană sau de ocuparea prin forţă a Tibetului?
Un proiect realizabil mi se pare acela ca ţara lor să devină o mare piaţă pentru produsele agroalimentare româneşti. Exporturile de carne de vită, porc şi de lactate i-ar înfrăţi pe crescătorii de animale.
În timpul vizitei înalţilor demnitari şi oameni de afaceri chinezi reporterii şi oamenii politici s-au înghesuit să citeze filozofic din marele izvor de înţelepciune al poporului chinez. Ştiu şi eu o zicală care spune că este mult mai bine să te ridici şi să treci la treabă decât doar să stai jos şi să vorbeşti.
După toate aceste cuvinte pline de încurajare, să trecem şi la lucruri concrete şi să purcedem la semnarea unor angajamente şi contracte. Dar aş vrea să-l văd pe românul neaoş care s-ar angaja la un patron chinez, având în vedere că la ei programul de lucru este de 12 ore pe zi, şase zile pe săptămână! În aceste clipe de euforie fără margini, cred că nu ne-ar strica puţină prudenţă.