„Minusul nostru: redactarea în termen a hotărârilor judecătorești”


• declară Mugurel Adrian Gheorghiță, noul președinte al Tribunalului Vâlcea
În acest moment, Tribunalul Vâlcea ocupă locul 5 pe țară privind performanța activității. Președintele instituției, judecător Mugurel Adrian Gheorghiță, recunoaște însă că există și un minus: „Mai trebuie rezolvată problema redactării în termen a hotărârilor judecătorești. Nu e o problemă de care ne lovim doar noi, la Vâlcea, ci se regăsește peste tot. În mod normal, sunt 30 de zile la dispoziție, dar nu e așa ușor. Cinci zile revin grefierului, apoi dai de week-end-uri, mai apar ședințe și așa se scurtează perioada pusă la dispoziție. În regim de urgență, la fel. Trei zile revin grefierului, apoi mai apuci un week-end…”.
Judecătorul Gheorghiță se află în fruntea Tribunalului Vâlcea de la începutul anului.