Ministrul în care pensionarii își spun speranțele VINE LA VÂLCEA: „Pensiile mici vor crește mai repede decât restul”


Pensii mici, pensii speciale, pensii fără contributivitate sau recalcularea pensiilor! Toate acestea vor fi subiecte despre care se va discuta vineri, 23 aprilie 2021, la sediul Prefecturii Vâlcea. Pentru că astfel de subiecte (mai ales recalcularea pensiilor) sunt de mare actualitate în rândul vârstnicilor din țara noastră, dar și în rândul opiniei publice, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, a simțit imboldul să meargă prin țară pentru a fi mai aproape de oamenii care au nevoie de informații avizate. Iar un județ în care ministrul liberal a ținut să ajungă este Vâlcea, județ recunoscut pentru numărul ridicat al pensionarilor raportat la întreaga populație.
Raluca Turcan va fi prezentă în Râmnicu Vâlcea, după orele prânzului, chiar în ziua în care creștin-ortodocșii îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Ulterior, de la ora 16.30, ministrul Muncii și Protecției Sociale va susține o conferință de presă.
Nu mai departe de zilele trecute, la o televiziune națională, Raluca Turcan a declarat că există „anomalii în sistemul de pensii”, iar scopul recalculării celor peste cinci milioane de astfel de venituri este reprezentat de intenția liberalilor de a crește pensiile care au valori foarte mici. În plus, Raluca Turcan a dat asigurări că, în viitor, se va căuta o soluție astfel încât pensiile mici să crească „mai repede decât restul pensiilor”.
„În sistemul public de pensii, în care ne aflăm la etapa de evaluare, vom veni ulterior cu o nouă formulă de recalculare a tuturor pensiilor. În maxim un an și jumătate, vom avea toate cele cinci milioane de pensii din sistemul public recalculate. În acest fel vom încerca să reducem inechitățile din sistem, iar pensiile mici să crească mai repede”, a mai declarat Raluca Turcan.

Programul complet al vizitei de vineri

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, se va deplasa vineri, 23 aprilie 2021, în județul Vâlcea pentru a vizita:
• la ora 10.00 – Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihică din Băbeni;
• la ora 11.30 – Centrul de primire în regim de urgență a copilului abuzat, neglijat, exploatat Râmnicu Vâlcea;
• începând cu ora 14.45 – discuții cu conducerea și angajații Casei Județene de Pensii despre procesul de evaluare a dosarelor de pensii;
• începând cu ora 17.30 – vizita se va finaliza cu o conferință de presă la sediul Instituției Prefectului.