Mii de sportivi în centrul oraşului


Cosmin-Constantinescu1• organizatorii au pregătit un car alegoric asemănător celor folosite la carnavalul de la Rio de Janeiro

Prima zi a lunii iunie va fi marcată de către Primăria Râmnicului printr-o serie de evenimente cultural-sportive. Astfel, mâine, de la ora 10.00, pe Calea lui Traian vor defila peste 2.500 de sportivi de la diferite discipline: atletism, baschet, judo, lupte, scrimă etc. Trebuie remarcat faptul că – în colaborare cu Direcţia pentru Tineret şi Sport – organizatorii au pregătit chiar şi un car alegoric, asemănător celor folosite la carnavalul de la Rio de Janeiro.

1,6 milioane euro pentru modernizarea Grădinii zoologice

La ora 11.00, spre bucuria copiilor din Râmnic şi nu numai, se va tăia panglica la noua Grădină zoologică a oraşului. „Cu finanţare a programelor multianuale de mediu şi gospodărire a apelor, am reuşit să ducem la bun sfârşit această investiţie. Este vorba de-un program de investiţii în valoare de aproximativ 1,6 milioane euro, bani cu care au fost amenajate spaţiile de expoziţie a animalelor, au fost realizate amenajări administrative şi dotări pentru un cabinet veterinar, o clădire de cursuri educative şi bucătării”, ne-a declarat viceprimarul Cosmin Constantinescu.