Mii de pelerini, la racla Sfântului Grigore Decapolitul de la Bistrița

• 20 noiembrie este ziua în care toți creştinii ortodocşi şi greco-catolici îl prăznuiesc pe Sfântul Grigorie Decapolitul, ocrotitorul de secetă, de foc, de năvălitori, dar, mai cu seamă, de boli

• Mănăstirea Bistriţa adăpostește, de peste o jumătate de mileniu, moaştele acestuia

Legenda spune că sfântul era scos din mănăstire la vreme de secetă sau de mare restrişte, cum a fost molima de ciumă din 1765, în Bucureşti. Mii de oameni erau atunci seceraţi zilnic de boală. De aceea, domnitorul Ştefan Racoviţă a hotărât să aducă aici moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Racla i-a fost aşezată în Catedrala Mitropoliei şi purtată zilnic pe străzi pentru alungarea molimei. În câteva zile, ciuma era învinsă.

De numele acestui sfânt, folclorul este strâns legat și în cazul unei bătrâne care s-a lecuit în copilărie. Bunica ei a visat că trebuie să meargă cu copilul la moaşte, să se roage. Când au plecat spre casă, micuţei îi era foame. A fost primul semn al vindecării iar apoi copila de altădată a venit în fiecare an să mulţumească. În anii ’50, un alt copil a fost vindecat de epilepsie în Postul Mare. Fusese adus de mama lui, o femeie din comuna Vaideeni. A stat cu el câteva zile la mănăstire şi copilaşul s-a vindecat. Locuitorii satelor din apropierea mănăstirii povestesc cu dărnicie şi alte minuni. Mulţi s-au tămăduit de boli grele de piele, ungându-se cu ulei din candela de deasupra moaştelor, alţii, cei mai mulţi, s-au vindecat de boli psihice.

În numele acestor minuni, ieri, la Costești au curs mii și mii de credincioși pentru care racla sfântului a ajuns ultima redută a speranței în calea greutăților vieții de zi cu zi. Aceștia s-au rugat în lacrimi, prosternându-se adânc la racla aurită și așteptând minute în șir pentru acest moment.

Peștera sfântului, loc de pelerinaj

Numele nu vine de la locul de nevoință al sfântului, ci de la faptul că aici se adăposteau, în vreme de necaz, Sfintele sale Moaște. Chiar din prima atestare documentară, ea apare ca loc de adăpost și refugiu în fața urgiilor revărsate peste glia străbună.

La început, vatra de sihăstrie a pustnicilor de pe Valea Bistriței, Peștera devine, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, salvatoarea tezaurului și a locuitorilor sfintei mănăstiri fondate de boierii Craiovești. De-a lungul istoriei sale, a ocrotit viața unor personalități ilustre și a oferit spațiu de pustnicie pentru numeroși călugări, retrași în acea singurătate, unde practicau asceza monahală și creau valoroase opere culturale, iar în bisericuțele din stâncă, oficiau sfintele slujbe pentru folosul întregii omeniri.

Peștera Sfântului Grigorie Decapolitul a fost descoperită de „un cioban vânător, mai înainte de a fi fost zidită sfânta Mănăstire Bistrița”. Cunoscută din vechime, documentar este menționată abia la începutul secolului al XVII-lea.