Miercuri, ordinară cu 23 de puncte la Primăria Râmnicului


• unul dintre proiecte prevede schimbarea denumirii Colegiului de Silvicultură și Protecția Mediului
Pe 28 noiembrie, de la ora 13.00, consilierii locali ai Primăriei Râmnicu Vâlcea sunt chemați pentru a dezbate cele 28 de puncte aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare aferente lunii care urmează să se încheie. Față de alte ședințe ordinare, aleșii râmnicenilor își vor da votul (sau nu) pentru mai puține proiecte de hotărâre. Dacă în unele dintre ședințele anterioare, numărul punctelor de pe ordinea de zi se apropia de 35, de această dată, putem spune că în dezbatere vor intra doar 23 de proiecte.
Înainte de a vă prezenta ordinea completă a ședinței de miercuri, facem precizarea că unele dintre punctele care credem că vor fi mai intens dezbătute sunt cele cu numerele 2, 5, 6, 9, 12,13, 17, 19, 20.
1.Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „Alinierea parcului ETA SA la cerințele dezvoltării durabile”.
2.Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici, pentru obiectivul de investiții „Transformare clădire internat Liceul Tehnologic Ferdinand I în locuințe sociale”.
3.Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție (DALI) și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare sala de sport Colegiul Mircea cel Bătrân”.
4.Raport și proiect de hotărâre privind actualizarea Devizului General la obiectivul de investiții „Grădinița cu program prelungit Ostroveni”.
5.Raport și proiect de hotărâre privind finanțarea lucrărilor de intervenție în vederea creșterii perfomanței energetice a 29 blocuri de locuințe.
6.Raport și proiect de hotărâre de aprobare a aplicării la Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ.
7.Raport și proiect de hotărâre privind efectuarea unei plăți din bugetul local.
8.Raport și proiect de hotărâre privind participarea Municipiului Râmnicu Vâlcea la organizarea evenimentului „Gala Sportului Vâlcean 2018”.
9.Raport și proiect de hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită a imobilului – construcție „Liceul Sanitar Antim Ivireanu – clădire cantină” și teren aferent în suprafață de 1425 m.p. către Direcția de Sănătate Publică Vâlcea.
10.Raport și proiect de hotărâre privind prelungirea contractelor de folosință temporară a unui spațiu de locuit din incinta Liceului Tehnologic „Ferdinand I”.
11.Raport și proiect de hotărâre privind propunerea de schimbare a destinației imobilelor -construcții „Grădinița nr.13 Râureni – clădire grădiniță” și „Grădinița nr.13 Râureni – clădire anexă”.
12.Raport și proiect de hotărâre de modificare a Hotărârii Consiliului Local nr.177/14 iunie 2018 privind solicitarea de preluare a unui imobil din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului – Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Vâlcea în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea.
13.Raport și proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de închiriere nr.42634/2013 încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Vâlcea.
14.Raport și proiect de hotărâre privind demararea procedurilor de achiziționare prin cumpărare a unui imobil teren, în suprafață de 273 m.p., situat pe Calea lui Traian Sud, pentru devierea unei rețele de canalizare menajeră.
15.Raport și proiect de hotărâre privind achiziționarea prin cumpărare a unor imobile terenuri, ca urmare a exproprierilor pentru obiectivul de investiții „Prelungire B-dul Tineretului spre nord, între strada Gib Mihăescu și strada Libertății”.
16.Raport și proiect de hotărâre privind prelungirea duratei contractelor de închiriere a cabinetelor medicale situate în incinta imobilului intrarea Pribeanu nr.1.
17.Raport și proiect de hotărâre privind delegarea directă a gestiunii serviciului de transport public local din Municipiul Râmnicu Vâlcea și aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv anexele acestuia.
18.Raport și proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentanților municipiului Râmnicu Vâlcea în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea ETA SA pentru modificarea sediului social al societății.
19.Raport și proiect de hotărâre privind schimbarea denumirii Colegiului de Silvicultură și Protecția Mediului în Liceul Tehnologic Forestier, Municipiul Râmnicu Vâlcea.
20.Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Proiectului rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular de pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea pentru anul școlar 2019-2020.
21.Raport și proiect de hotărâre cu privire la modificarea statului de funcții al Teatrului municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea.
22.Raport și proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Filarmonicii „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea începând cu 1 decembrie 2018.
23.Întrebări, interpelări, petiții, informare consilieri locali.