Miercuri, de Sfânta Paraschiva Bănacu își urcă echipa din Primărie la Pătrunsa!

Scris deMarius Ciutacu, 13 octombrie 2015

• cel mai greu accesibil locaș de cult al Vâlcii se pregătește
de sărbătoare cu câteva zeci de pelerini din toată țara

Și în acest an, Pătrunsa aș­teap­­tă zeci și zeci de pelerini din toată țara pentru hramul său iar prin­tre aceștia se vor afla și anga­jații primăriei Bărbătești, în frunte cu edilul Constantin Bănacu. În ciu­da vremii total nefavorabile, pese­distul din fruntea administrației afir­mă răspicat că planurile pentru această expediție au fost trasate de mult timp: „Sper să se oprească ploile măcar o zi până la hram, ca să nu fim nevoiți să ne luăm la trântă cu noroiul până sus, la Pă­trunsa. N-ar fi o așa mare problemă că am urcat noi într-un an pe vreme frumoasă și în vârf am dat peste lapoviță și ninsoare, ceva de vis…. Aveam acest gând de foarte mult iar atunci când colegii din primărie mi-au cerut părerea, era firesc să le răspund afirmativ pentru că hramul Pătrunsei este ceva cu totul și cu totul special.”
Mănăstirea este situată la o distanță de șapte kilometri depăr­tare de centrul comunei şi are hramul „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Cuvioasa Pa­rascheva”, de la numele mamei episcopului Climent. Vechiul schit a fost construit în 1740 de către Episcopul Climent al Râmnicului în amintirea faptului că aici a fost născut de mama sa Paraschiva Modoran din Pietrarii de Jos, fugară peste munte de frica unei invazii turceşti, adăpostindu-se la poalele muntelui Buila, în locul numit astăzi Pătrunsa. Distrus în urma căderii unei stânci, este refăcut în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, de postelnicul Dumitru, protopopul Pietraru şi postelnicul Ion Bărbă­tescu, probabil urmaşi ai episco­pu­lui Climent. În anul 1895, așeză­mântul monahal a fost iarăşi părăsit şi lăsat fără slujitori, dar a fost readus la viaţă între anii 1934-1935 şi resfinţit în ziua de 23 august 1936, prin truda ieromonahului Ve­niamin Grigorescu. Actuala cons­truc­ţie datează din sec. XIX, iar pic­tura în stil Brâncovenesc cu influ­en­ţe populare (vezi Sf. Dumitru, Sf. Gheorghe pictat deasupra intrării la pridvorul exterior). Biserica a suferit modificări în 1963 şi 1977 când a fost construită casa stareţului Ve­nia­min Grigorescu (1935-1975) şi Paul Niculescu (1975-1990), atun­ci fiind închis pridvorul şi biserica acoperită cu tablă. Biserica ve­chiu­lui schitul se păstrează astăzi în stare bună şi este declarat monu­ment istoric. Între anii 2002-2005, prin purtarea de grijă a Preasfin­ţi­tului Părinte Gherasim, Episcopul Râmnicului, astăzi Arhiepiscop al Râmnicului, s-a ridicat o nouă bise­rică. Sfânta Paraschiva s-a născut la începutul secolului al XI-lea, în sa­tul Epivat, nu departe de Cons­tan­­tinopol, din părinți bogați și bine-credincioși. La vârsta de zece ani, auzind în biserică cuvintele: “Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia cru­cea să și să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34), răspunde imediat strigătului dumnezeiesc: își schimbă hainele cu îmbrăcămintea unui cerșetor. Decide să-și părăsească părinții pentru Hristos, înainte de a împlini douăzeci de ani. Ajunge la Cons­tan­tinopol, unde se bucură de învățătura unor călugări cu viața du­hovnicească plăcută Domnului. La sfatul acestora, merge la mă­năs­tirea Maicii Domnului din He­ra­cleea, unde se va nevoi cinci ani. De aici, a plecat spre Țara Sfântă, în dorința de a-și petrece restul vieții în locurile sfinte. După ce a văzut Ie­rusalimul, s-a așezat într-o mă­năs­­tire de călugărițe în pustiul Iordanului.
Într-o noapte, la vârsta de douăzeci și cinci de ani, un înger îi descoperă în vis că trebuie să se reîntoarcă în locurile părintești. Sfân­tul Varlaam descrie această mi­nune în Cazania sa, astfel: “Să lași pustia și la moșia ta să te în­torci, că acolo ți se cade să lași tru­pul pământului și să treci din aceas­tă lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”. Potrivit tradiției, re­vi­ne în Epivat fără să spună cuiva cine este și de unde vine. După alți doi ani de nevoință, la vârsta de do­uăzeci și șapte de ani, trece la cele veșnice. A fost îngropată ca o străi­nă, aproape de mare. După câțiva ani, valurile au adus la țărm, trupul neînsuflețit al unui marinar. Un sihastru care viețuia în acele locuri, i-a rugat pe câțiva creștini să-l îngroape. Aceștia, în timp ce săpau, au descoperit un trup neputrezit. Nu au dat importanță acestui lucru și au pus alături de el și trupul ma­rinarului. Dar în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis Cuvioasa Paraschiva și i-a poruncit să ia trupul ei și să-l așeze la loc de cinste. Astfel, trupul Sfintei Parascheva a fost dus în biserica “Sfinților Apostoli” din Kalli­cra­teia. Moaștele Sfintei Paras­chiva au ajuns în țara noastră în anul 1641, după ce au fost prezente în mai multe locuri. Au fost așezate pe 13 iunie 1641, în biserica “Sfinții Trei Ierarhi” din Iași. În anul 1884, când biserica mănăstirii intră într-un proces de consolidare, sfintele moaște ajung în paraclisul mănăs­tirii, iar peste câțiva ani în Catedrala mitropolitană din Iași. Moaștele Cuvioasei Parascheva au ajuns în martie 1944 la Mănăstirea Cioro­gârla de lângă București, din cauza ofensivei sovietice în Moldova. Pe 27 octombrie 1944, moaștele sale au fost așezate lângă cele ale Sfântului Dimitrie Basarabov în catedrala din București și readuse în Catedrala mitropolitană din Iași pe 26 noiembrie 1944.