„Mi-aș dori ca angajații de la Centrul Turistic să fie din Perișani”


• susține edilul Ion Sandu, făcând referire la cei care vor lucra la Centrul de Informare Turistică

Două proiecte cu fonduri europene se află-n derulare în localitatea păstorită de liberalul Ion Sandu. Dacă în cazul reabilitării și modernizării drumurilor comunale, lucrarea este aproape gata și se așteaptă stabilirea termenului pentru recepție, în cazul Centrului de Informare Turistică se lucrează la podul care face legătura Drumului Județean 703 M cu „insula” unde se află unitatea. „Conform angajamentului, Primăria se obligă să angajeze două persoane care să lucreze câte 8 ore/zi, iar sâmbăta și duminica se va face prin rotație. Ideea este că oamenii trebuie specializați în turism, să cunoască o limbă străină, să lucreze pe calculator…Sigur, posturile vor fi scoase la concurs. Eu, unul, mi-aș dori ca angajații să fie din Perișani. Ar obține loc de muncă și, în plus, ar cunoaște bine zona”, a declarat edilul Ion Sandu.