„Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor”


• afirmă senatorul Dan Niţu
 

Prezent pe stadionul din Târgu Mureş pentru a urmări evoluţia fotbaliştilor în primul meci oficial din 2013, senatorul Dan Niţu, omul care a pus bazele echipei Damila, a precizat, după încheierea partidei de sâmbătă, că este mulţumit de modul în care aceştia s-au dăruit pe teren, dorindu-şi totodată ca elevii lui Claudiu Niculescu să rămână focusaţi pe obiectivul stabilit în iarnă: „Am câştigat meciul la mijlocul terenului, acolo unde linia noastră a fost mai bună decât a adversarilor. De asemenea, am dominat tactic jocul, ceea ce înseamnă că antrenorul Claudiu Niculescu şi-a făcut datoria. Puteam să mai înscriem la capătul câtorva contraatacuri, dar până la urmă, diferenţa de scor este una corectă. Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor Damilei, care au evoluat cu ambiţie şi au făcut risipă de efort. Trebuie să abordăm la fel şi următoarele meciuri şi să rămânem focusaţi pe obiectivul pe care l-am stabilit, respectiv locul al treilea”.

Tot sâmbătă, Lincar şi-a botezat fetiţa

Imediat după încheierea partidei de la Târgu Mureş, senatorul Dan Niţu a plecat spre Bucureşti, fiind invitat, împreună cu familia, la petrecerea pe care fostul antrenor de la Damila, bihoreanul Erik Lincar, a organizat-o pentru a marca momentul creştinării fetiţei sale. „Am fost invitat să particip la botezul fetiţei lui Erik Lincar şi voi merge împreună cu familia. Erik a făcut o treabă bună la clubul nostru şi este un semn de recunoştinţă şi consideraţie din partea noastră pentru rezultatele obţinute de acesta. Îi doresc mult noroc şi sănătate fetiţei, care astăzi a primit botezul creştinesc!”, a declarat, sâmbătă, Dan Niţu.