Memorialul „Vasile Militaru”, la Ocnele Mari


În data de 9 iulie, la Casa de cultură „Mircea Demetriade” din Ocnele Mari are loc un eveniment ce-a devenit tradițional pentru această localitate. Astfel, începând cu ora 10.00, se desfășoară Memorialul „Vasile Militaru”, prilej de a comemora împreună martirii închiși și morți la fosta închisoare Ocnița, din Ocnele Mari.
Vasile Militaru s-a născut la 19 septembrie 1885, în localitatea Dobreni, județul Ilfov. A fost un scriitor român naționalist. A pătimit sub regimul comunist din România. A fost arestat la 8 ianuarie 1959, pe când avea 74 de ani. La 20 iunie 1959 a fost condamnat la 32 ani de închisoare, pentru „crimă de uneltire contra orânduirii sociale” și pentru „delictul de deținere de publicații interzise”, la 10 ani de degradare civilă și la confiscarea totală a averii personale. Vasile Militaru a trecut la cele veșnice la 8 iulie 1959, în închisoarea din Ocnele Mari, județul Vâlcea. Penitenciarul de la Ocnele Mari, dispărut odată cu surparea salinei, a reprezentat până în anul 1948 unul dintre centrele în care, alături de deținuți de drept comun, au fost încarcerați și membri ai Partidului Comunist din România. După instaurarea regimului comunist, însă, penitenciarul a devenit unul dintre cele mai importante lagăre de concentrare a luptătorilor din Mișcarea Națională de Rezistență Anticomunistă. Acest penitenciar a rămas în istoria României drept unul dintre cele mai dure centre de detenție, unde condițiile insuportabile contribuiau decisiv la distrugerea psihică și fizică a deținuților. La Ocnele Mari au fost exterminați numeroși intelectuali și oameni simpli, toți însuflețiți de iubirea pentru Dumnezeu și neamul românesc.