Medicina şi primele farmacii ale vechiului Râmnic (3)

Printre domnii Ţării Româneşti, luminatul domn Matei Basarb, în anul 1640, sprijină tipărirea în limba română, la Govora, pravila sa, care cuprinde le­giuiri bisericeşti dar Pravila bisericească zisă şi cea mică mai conţine şi câteva percepte medicale sau de igienă, constituind un fel de cod medico-legal, care este şi cel dintâi din ţara noastră” (Dr. V. Gormoiu, Viaţa medicală a Olteniei, Ed. Ramuri, Craiova, 1943).

La 28 decembrie 1640, s-a terminat de tipărit, la tipografia domnească din Mănăstirea Govora, de către tipograful Ştefan arhidiaconul şi ieromonahul Me­le­tie Macedoneanul, pravila, în timpul dom­nului Matei Basarab Voievod (1632-1654). Pravila fost tradusă în româ­neşte, din slavoneşte, de Mihail Moxa.

Atunci când au luat fiinţă spitalele şi ele au fost înmulţite, bolniţele au rămas ca un fel de paraclise numai în serviciul episcopiilor şi mănăstirilor. În decursul perioadei cuprinse între secolul XVI şi finele celui de-al XVIII-lea, în viaţa ora­şu­lui s-au produs schimbări importante. Datorită necesităţilor familiilor boiereşti şi, în mare parte a unor locuitori înstăriţi, apar, la Râmnic, doftorii, chirurgii, băr­bierii-chirurgi, simpli meseriaşi. Printre primii care tratau diferitele afecţiuni au fost felcerii (persoană cu pregătire medi­cală medie care ajută medicii, agent sa­ni­tar) care tratau rănile, scoteau măse­lele, folosind diverse procedee ca: pu­neau lipitori, scoteau sânge, făceau siropuri etc.

A doua grupă o formau bărbierii care se ocupau şi cu scoaterea măselelor, lua­rea de sânge, facerea unor alifii pen­tru diferitele tratamente ale feţei. Chi­rur­gii bărbieri lucrau în prăvăliile lor de băr­bieri, unde făceau şi intervenţiile chirur­gi­cale obişnuite sau vizitau la domiciliu bolnavii şi pe cei grav accidentaţi.

Între documentele existente în Fon­dul Primăriei Râmnicul Vâlcii se află un dosar din anul 1903, care prin conţinutul său ne dă posibilitatea de a cunoaşte câţiva intre bărbierii râmniceni care adesea făceau oficiul de a scoate dinţii, pansau unele răni, puneau ventuze etc(procesul verbal încheiat în urma controlului făcut tuturor industriilor şi întreprinderilor din oraş de către medicul oraşului urbei, doctor Sabin – dosar 4/1903). Au fost controlate, printre alte unităţi, şase bărbieri şi două farmacii.

Pe strada Traian, la nr. 62, era băr­bie­ria Gh. Pascu. Printre instrumentele sale de lucru se găseau şi instrumentele de scos dinţii. Pe strada Mihai Bravu, al nr. 22, era bărbieria lui Gh. Marinescu, care se mai ocupa şi cu scoaterea dinţilor.

Până la începutul secolului trecut, ma­halalele mărginaşe n-au prea ştiut de doctori, locuitorii acestora încercau să-şi domolească beteşugurile cu fierturile şi plămădelile babelor doftoroaie, cu lă­să­rile de sânge cu lipitorile bărbierilor iar, mai târziu cu leacurile ce la dădeau spiţerii. Apele tămăduitoare pe care oa­menii suferinzi le beau sau se spălau cu ele au un efect mare asupra psihicului. În partea de nord a Râmnicului, pe Valea lui Stanciu se fala un izvor, unde în vinerea de după Paşti se aduna o mare mulţime de lume din oraş, cât şi din alte părţi şi, după ce preotul făcea slujba de sfinţire a apei, credincioşii se spălau, alţii luau în vase, apa din izvor pentru a fi folosită acasă în diverse situaţii (Naţionalul Vâlcii, nr. 119, noiembrie, 1937, p.352).