Medicii de familie vor semna contractul-cadru de la 1 iunie


Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, a declarat, joi, că nu vede de ce medicii de familie nu ar semna contractul-cadru începând cu 1 iunie. “Ei au obţinut ce şi-au dorit, li s-au rezolvat problemele privind bugetul orientativ şi sancţiunile, dar în ceea ce priveşte plata per capita şi per serviciu 50% şi 50% pentru că aşa a cerut Fondul Monetar Internaţional”, a subliniat Lucian Duţă. În replică, dr. Sandra Alexiu de la Societatea Generală a Medicilor de Familie a declarat pentru AGERPRES că s-a făcut un pas important într-adevăr, dar o decizie va fi luată pe 28 mai la Craiova, când se va întâlni Federaţia. “Au fost deschise nişte uşi, dar nu s-au rezolvat nici pe departe problemele pe care noi le-am cerut. Au scos din contract lucrurile atacate în instanţă. Contractul este mai prost decât cel de acum. Se face plata la asigurat şi nu la înscris. În România, potrivit Constituţiei, toată lumea are dreptul la serviciile de sănătate indiferent dacă plăteşte sau nu. Cei care nu plătesc trebuie urmăriţi de serviciile abilitate. Este un pas mare, dar decizia se va lua la Craiova”, a spus dr.Sandra Alexiu. Executivul a aprobat, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin HG nr. 1389/2010. Un grup de lucru format din reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate lucrează în aceste zile pentru finalizarea normelor de aplicare la noul contract-cadru, acestea urmând a fi finalizate până la 1 iunie, după cum a anunţat MS. Modificările, propuse miercuri de Ministerul Sănătăţii şi aprobate de Executiv, vizează în principal medicina primară, dar şi relaţia contractuală dintre farmacii şi casele de asigurări de sănătate.