Media de vârstă a agriculturii vâlcene sare de 70 ani!


• peste două treimi din oamenii care mai iau subvenții agricole sunt de internat la geriatrie nu de muncit pământul
La încheierea perioadei de primire a cererilor unice de plată pentru subvențiile agricole din Campania 2018, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură Vâlcea a organizat o conferință de presă pentru a prezenta detaliile acestui demers. Din datele furnizate de către Denisa Iacob, directoarea Agenției, 19.685 fermieri au fost programați pentru 61.339 hectare. Dintre aceștia, s-au prezentat 19.544 pentru subvenții agricole la o suprafață totală de 65.659 hectare.
În perioada 16 – 31 mai 2018 inclusiv, la sediile Centrelor județene/locale APIA, fermierii pot depune modificări la Cererile Unice de Plată depuse în cadrul Campaniei 2018, fără aplicarea de penalităţi. În conformitate cu art. 1 din Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) nr. 15/17.01.2018, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură are obligația ca începând cu luna iunie 2018 să respecte întocmai următoarele etape, prezentate la lit. b), c), d) și e), astfel: în intervalul 4 iunie – 4 iulie 2018 se va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora precum și transmiterea eșantioanelor, potrivit dispozițiilor Regulamentului nr. 2333/2015 de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014; între 5 iulie – 1 octombrie 2018 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate la control pe teren, iar controlul aferent al unor obligații specifice, în iarna sau în primăvara anului următor; plata avansului pentru anul de cerere 2018 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2018, conform Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013, cu modificările și completările ulterioare; plata finală ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va efectua între 1 decembrie 2018 – 31 martie 2019.”
Este lesne de sesizat cât de fărâmițată este industria agricolă a județului. Pe lângă acest detaliu, directoarea Agenției a declarat că 70%, din cei care au ajuns anul acesta să depună cererile au o medie de vârsta de peste 70 ani și că este foarte de greu de apreciat câți se vor întoarce și la anul pentru Campania 2019.