Meciul dintre Oltchim şi Ferencvaros, considerat cu grad ridicat de risc


• peste 200 de suporteri maghiari vor crea o atmosferă incendiară
 

Recent, pe site-ul Clubului Sportiv Oltchim Râmnicu Vâlcea (www.cs-oltchim.com) a fost publicat un comunicat de presă în care se fac mai multe precizări, utile persoanelor care doresc să privească acest meci din tribunele Sălii Sporturilor. Încă de la început aflăm că, datorită importanţei jocului dintre campioana României şi vicecampioana Ungariei, a mizei acestuia şi a caracterului internaţional, întâlnirea dintre cele două formaţii este considerată drept una cu grad ridicat de risc. De asemenea, această „catalogare” a partidei vine şi în contextul prezenţei celor 200 de fani maghiari care vor veni la Râmnicu Vâlcea pentru a-şi încuraja favoritele, aceştia urmând să fie distribuiţi în sectorul D, din tribuna a doua.

Cum pot intra în sală posesorii de abonamente şi bilete?

Accesul în spectatorilor în Sala Sporturilor va fi permis de la ora 17.00, adică cu două ore înaintea începerii partidei. Toate persoanele care deţin bilete/abonamente valabile pentru acest meci trebuie să ocupe în tribune exact locul indicat pe respectivul talon. Pentru a-şi găsi cu mai mare uşurinţă locul rezervat, posesorii de bilete/abonamente trebuie să cunoască numerele porţilor de intrare, în funcţie de locul pe care îl vor ocupa în sala. Acestea sunt:

– intrarea 4 – pentru posesorii de bilete în sectoarele D, E şi F, balcolul II şi lojele 6, 7 şi 8

– intrarea 7 – pentru sectoarele A, B şi C, tribuna I, precum şi lojele 1, 2 şi 3

– intrarea 1 – pentru abonaţii sectoarelor A, B şi C, precum şi pentru abonamentele VIP

Posesorii de abonamente cu acces pe intrarea 2, nevoiţi să folosească intrarea 7

Întrucât cei 200 de suporteri maghiari vor folosi în exclusivitate intrarea 2, conducerea Clubului Oltchim roagă posesorii de abonamente cu acces pe intrarea 2 să folosească intrarea numărul 7. Aceasta se află pe partea opusă intrării numărul 2.

70 locuri de parcare, amenajate în Arenele „Traian”

Pentru posesorii tichetelor de acces auto, valabile pentru sezonul 2012/2013, conducerea Clubului Oltchim vine cu o informaţie foarte preţioasă. Aceştia pot folosi parcarea cu 70 de locuri, amenajată în incinta Arenelor „Traian”, din spatele Sălii Sporturilor. De asemenea, cum parcarea de lângă intrarea 2 va fi ocupată de autocarele şi autoturismele suporterilor maghiari, accesul auto pe lângă magazinul cu obiecte promoţionale al clubului este total interzis.