Măsuri de reglementare a comercializării produselor agricole


• administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea reaminteşte că, potrivit Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,  nr. 794 din 31 octombrie 2014, a fost reglementat modul de desfăşurare a activităţilor economice, de valorificare de către producătorii agricoli, persoane fizice, a produselor agricole proprii şi de exercitare a comerţului cu aceste produse
• în documentarul de mai jos, prezentăm, în sinteză, cele mai importante prevederi ale actului normativ menţionat

Documente utilizate
Documentul eliberat persoanei fizice care desfăşoară activitate economică în sectorul agricol, valabil pentru titularul acestuia, şi care atestă calitatea de producător agricol persoană fizică este atestatul de producător. Atestatul de producător se eliberează, la cerere, persoanelor fizice care optează pentru desfăşurarea unei activităţi economice în sectorul agricol, după verificarea cu privire la existenţa suprafeţelor de teren, respectiv a efectivelor de animale pentru care se solicită eliberarea atestatului de producător. Valabilitatea atestatului de producător este de un an calendaristic de la data emiterii şi se vizează semestrial, prin aplicarea ştampilei şi a semnăturii primarului comunei, oraşului, municipiului, sectorului municipiului Bucureşti, după caz. Exercitarea activităţilor de comerţ cu ridicata sau comerţ cu amănuntul a produselor agricole obţinute în ferma/gospodăria proprie de către producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător se realizează în baza carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol.
Atenţie! Se interzice vânzarea produselor cumpărate de la terţe persoane în baza carnetului de comercializare.
Formularul carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol are regim special, este prevăzut cu elemente de siguranţă şi se tipăreşte, în condiţiile legii, de către Imprimeria Naţională, la solicitarea consiliilor judeţene/Consiliul General al Municipiului Bucureşti, care le distribuie primarilor, la solicitarea acestora. Carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol se eliberează la cerere solicitantului de către primarul pe a cărui rază de competenţă se află terenul/ferma/gospodăria în care se obţin produsele estimate a fi destinate comercializării, în termen de cinci zile lucrătoare de la data solicitării, după verificarea existenţei atestatului de producător şi după verificarea faptică în teren a existenţei produsului/produselor supuse comercializării şi se utilizează exclusiv pentru produse vegetale, produse zootehnice, precum şi pentru produse apicole. Prima filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, conţine datele privind identitatea producătorului agricol ca titular şi, după caz, a soţului/soţiei, rudelor/afinilor de gradul I, informaţiile privind suprafeţele cultivate şi structurile corespunzătoare pe specii de legume, pomi fructiferi, cartof, cereale, oleaginoase, viţă-de-vie pentru struguri de vin/struguri de masă, alte culturi, respectiv pe specii de animale, care să reflecte grupele de produse vegetale/grupele de animale stabilite de art. 72 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi producţiile estimate a fi destinate comercializării, este semnată de primar şi rămâne nedetaşabilă la carnet.
Regim de utilizare
Regimul de utilizare a filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol este următorul:
a) primul exemplar se înmânează cumpărătorului;
b) al doilea exemplar se păstrează de vânzător;
c) al treilea exemplar se păstrează la carnet.
Carnetele utilizate, conţinând al treilea exemplar al filelor, se restituie la primăriile care au emis carnetul, în termen de 15 zile lucrătoare de la data utilizării ultimei file a acestora.
Prevederile referitoare la regimul de utilizare a filelor din carnetul de comercializare se aplică pentru orice fel de vânzare de produse agricole, în orice cantitate şi structură sortimentală, indiferent de calitatea cumpărătorului, respectiv persoana fizică sau persoana juridică, cu excepţia exercitării actului de comerţ cu amănuntul în pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante. Pe durata transportului produselor achiziţionate de la producători agricoli pe baza carnetului de comercializare, cumpărătorul trebuie să deţină fila din carnet care justifică provenienţa mărfii, cu excepţia achiziţiei acestor produse din pieţe agroalimentare, târguri şi pieţe ambulante. În cazul transportului de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane fizice de la locul de deţinere la locul de comercializare, aceştia completează o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, corespunzător cantităţilor transportate de producătorul agricol şi structurii sortimentelor transportate. Fila prevăzută mai sus constituie documentul justificativ pe timpul transportului, al desfacerii mărfii, precum şi al eventualelor retururi ale produselor necomercializate. Pentru transportul produselor agricole proprii de la locul de producţie/recoltare/procesare la domiciliul/locul de depozitare, producătorii agricoli trebuie să deţină documentul de identitate şi atestatul de producător.
Contravenţii
Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează: utilizarea carnetului de comercializare a produselor din sectorul agricol cu nerespectarea prevederilor referitoare la regimul de utilizare a filelor, cu amendă de la 200 la 1.000 lei, pentru persoane fizice;transportul produselor achiziţionate de la producători agricoli, cu nerespectarea prevederilor referitoare la deţinerea filei din carnet care justifică provenienţa mărfii, cu amendă de la 200 la 1.000 lei, pentru persoane fizice, şi cu amendă de la 6.000 la 10.000 lei şi confiscarea cantităţilor de produse din sectorul agricol transportate, pentru persoane juridice; transportul de produse agricole efectuat de către producătorii agricoli persoane fizice de la locul de deţinere la locul de comercializare, cu nerespectarea prevederilor referitoare la completarea filei din carnetul de comercializare, cu amendă de la 3.000 la 4.000 lei;desfăşurarea activităţilor de valorificare a produselor agricole proprii şi de exercitare a comerţului cu aceste produse de către persoanele fizice care nu deţin un atestat de producător valabil, respectiv un carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol valabil, şi care nu sunt produse în ferma proprie, cu amendă de la 15.000 la 22.500 lei.
Important! Începând cu data de 2 mai 2015, se interzice utilizarea următoarelor documente la cumpărarea produselor agricole de la producători agricoli persoane fizice:
a) borderoul de achiziţie (de la producători individuali) (cod 14-4-13/b), prevăzut la nr. IV, nr. crt. 39 – Mijloace băneşti şi deconturi – din Anexa nr. 2 la Ordinul ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 3.512/2008 privind documentele financiar-contabile, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 şi 870 bis din 23 decembrie 2008, cu completările ulterioare;
b) borderoul de achiziţie prevăzut în anexele nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului Finanţelor Publice nr. 1.027/2006 privind aplicarea prevederilor art. 3 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 12/2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 26 iunie 2006.
În acest context, reamintim că a fost abrogată Hotărârea Guvernului nr. 661/2001 privind procedura de eliberare a certificatului de producător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 3 august 2001, cu modificările şi completările ulterioare.
Acte normative
Pentru aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 145/2014, au fost aprobate următoarele acte normative: Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 1846 din 28 noiembrie 2014 privind punerea în aplicare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol; Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 2408 din 28 noiembrie 2014 privind punerea în aplicare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol; Ordinul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 20 din 13 ianuarie 2015 privind punerea în aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol; Ordinul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr. 208 din 13 ianuarie 2015 privind punerea în aplicare a prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.