Măsura netrimiterii dascălilor în șomaj tehnic își dovedește utilitatea: IȘJ Vâlcea continuă eforturile pentru ca toți elevii să participe la cursuri


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului Școlar Vâlcea au anunțat că, în scopul asigurării de șanse egale la educație pentru toți copii din județul nostru, instituția și-a concentrat atenția pe cunoașterea situației reale în ceea ce privește numărul elevilor și al cadrelor didactice care nu pot participa la învățarea online din lipsa accesului la internet și a dispozitivelor necesare (cum ar fi computer personal, laptop, tabletă, telefon inteligent etc.). În acest scop, au fost organizate ședințe online cu directorii unităților de învățământ și cu elevii din Consiliul Județean al Elevilor, comunicare directă care a permis atât identificarea numărului real al elevilor și cadrelor didactice care nu pot participa la lecții online, cât și a cauzelor care stau la baza acestei statistici (lipsa mijloacelor de comunicare, zone geografice fără acces la internet, grupuri defavorizate etc).

Vâlcea are 56 de cadre didactice care nu pot preda în învățământul online

În prezent, așa cum reiese, ca urmare a completării datelor în SIIIR (Sistemul Informatic Aplicat al Învățământului din România), de către unitățile de învățământ, situația în județul nostrum se prezintă astfel:
• dintr-un număr de 48.364 de elevi, 4.438 elevi nu au acces la internet, 3.905 elevi dintre aceștia nu au acces la un dispozitiv;
• dintr-un număr de 4.633 cadre didactice, 30 nu au acces la internet, 26 dintre acestea fiind fără acces la un dispozitiv.
Deși, prin efortul comun al tuturor factorilor implicați – părinți, unități de învățământ, administrații locale, numărul elevilor care nu pot participa la lecții online este în scădere (de la 7.554 elevi, raportați în urmă cu două săptămâni), la 4.438 de elevi în prezent, reprezentanții Inspectoratului Școlar Vâlcea asigură că vor continua aceste demersuri până când se va reuși asigurarea pentru elevii vâlceni a unui acces egal la educație. Până atunci, prin metode specifice fiecărei unități de învățământ (seturi de fișe de informații, fișe de lucru, teste de evaluare etc.), transmise pe diferite căi (poștă, voluntari, implicarea părinților, a cadrelor didactice), se asigură material de studiu și elevilor care nu au acces la învățarea online.

Apel la calm din partea IȘJ Vâlcea: „Împreună vom depăși aceste momente dificile”

„Pentru elaborarea instrumentelor didactice specifice de învățare, la nivelul IȘJ Vâlcea se lucrează, în cadrul unor grupuri constituite din inspectori școlari, profesori metodiști, membrii Consiliilor Consultative pentru fiecare arie curriculară, astfel încât să fie puse la dispoziția cadrelor didactice ghiduri de învățare online și de recuperare a materiei”, a transmis IȘJ Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
„În semn de respect pentru eforturile deosebite care se depun de către toți cei implicați în educație în această perioadă, ne propunem să popularizăm exemplele de bună practică din învățământul vâlcean, mulțumind pe această cale celor 19 unități de învățământ care, în timp record, au depus aplicații de proiecte în cadrul apelului lansat de Inițiativa Central Europeană, aplicații care însumează un număr de 1.936 de elevi și 242 cadre didactice, potențiali beneficiari. Apreciem, de asemenea, inițiativa și eforturile depuse de către echipa elevilor Consiliului Școlar al Elevilor Colegiului de Informatică «Matei Basarab» Râmnicu Vâlcea, care au elaborat «Ghidul pentru învățământul la distanță – Pentru părinți, profesori și elevi». Ne bucurăm de prezența alături de noi a organizațiilor non-guvernamentale, fundațiilor și agenților economici care și-au exprimat disponibilitatea de a ne sprijini în demersurile viitoare și îi asigurăm de toată deschiderea noastră spre o frumoasă colaborare în sprijinul elevilor. Transmitem un mesaj de calm, de curaj, de încredere, de speranță spre copiii noștri, mulți dintre ei copleșiți de emoțiile examenelor ce-i așteaptă, pentru că ei sunt în centrul preocupărilor noastre, pentru că, dincolo de aparențe, suntem parteneri în învățare mai mult ca oricând, pentru că trecem împreună prin aceste momente dificile-elevi, părinți, cadre didactice, și tot împreună le vom depăși!”, se arată în finalul comunicatului de presă la care am făcut referire.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Comunicare al IȘJ Vâlcea