Manifestare de înaltă ţinută, la Bibliotecă


Remember_Cella_Delavrancea_-_125_de_ani_de_la_nastereIeri, în sala de conferinţe a Biblio­tecii Judeţene „Antim Ivireanul”, s-a desfăşurat manifestarea „Remember Cella Delavrancea – 125 de ani de la naştere”. Cu această ocazie, a avut loc lansarea cărţii „Cella Delavrancea, paradigmatica prezenţă”, autoare lect. univ. dr. Dorina Arsenescu, preşedinta Asociaţiei Culturale „Irina Şaţchi” din Râmnicu Vâlcea. De asemenea, a fost prezentat un foarte frumos şi intere­sant documentar „Cella Delavran­cea – 125 de ani de la naştere”, realizat de Alina Nicola, bibliotecară la Biroul „Patrimoniu”. Ţinând cont de impor­tanţa momentului, s-a desfăşurat şi festivitatea de premiere a studenţilor participanţi la Concursul de Critică Muzicală. Juriul acestui concurs, care sperăm să devină unul dintre cele mai importante din ţară, a fost format de prof. univ. dr. Carmen Stoianov, prof. univ. dr. Lavinia Coman şi conf. univ. dr. Petruţa Măniuţ-Coroiu, lect. univ. dr. Dorina Arsenescu. Un gest frumos a făcut şi primarul Emilian Frâncu, care a trimis flori pentru toţi câşti­gătorii, din partea instituţiei pe care o conduce.