Mandat european de arestare, pus în aplicare de polițiștii vâlceni


Poliţiştii vâlceni, cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române, au pus în aplicare un mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare italiene pe numele unui vâlcean,  condamnat la pedeapsa închisorii de 1 an, 9 luni şi 17 zile,  pentru furt calificat. La data de 28 februarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale l-au depistat pe D.A.I. (de 23 de ani, din Râmnicu Vâlcea), care era urmărit internaţional pentru furtul a patru televizoare şi 48 cutii de cremă dintr-un supermarket, din Padova, în data de 4 octombrie 2013. D.A.I. a fost a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ. Acesta urmează să fie prezentat magistraţilor Curţii de Apel Piteşti, pentru demararea procedurilor legale, în vederea predării către autorităţile italiene.

Infracțiune rutieră la Popești
În dimineaţa zilei de 28 februarie, în jurul orei 10.00, poliţişti rutieri din Horezu au oprit în trafic, pe DN 65C, pe raza comunei Popeşti, un autoturism condus de L.C.N. (de 57 de ani, din comuna Oteşani).
Poliţiştii au constatat că şoferul autoturismului emana halenă alcoolică, motiv pentru care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,57 mg/l alcool pur in aerul expirat. Conducătorul auto în cauză a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge, faţă de acesta efectuându-se cercetări pentru comiterea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.