„Mame pentru viață. Viață pentru mame”, în Vâlcea


Recent, reprezentanții World Vision România au lansat, și-n Vâlcea, proiectul intitulat „Mame pentru viață. Viață pentru mame”. Este vorba despre un amplu program de reducere a mortalității materne din țara noastră, ca parte a inițiativei globale MSD for Mothers. Proiectul implementat în România de World Vision se va derula în următorii trei ani în trei județe – Vâlcea, Dolj și Vaslui și se va adresa unui număr de 15.000 de femei cu vârsta între 15 şi 40 de ani, din 30 de comunităţi rurale. „Nici o mamă nu trebuie să moară dând viaţă!” este obiectivul acestui program, care va dezvolta un model inovativ de servicii integrate pentru reducerea cazurilor de mortalitate maternă, prin prevenirea sarcinilor nedorite și prin susținerea accesului la servicii medicale de calitate prenatale și maternale. Proiectul „Mame pentru viaţă. Viaţă pentru mame” are o valoare de 500 000 de dolari şi a fost câştigat  de World Vision pentru România, ca parte a unui grant global MSD for Mothers.
În judeţul Vâlcea sunt incluse în proiect comunele Frâncești, Scundu, Orlești, Ionești, Stoilești, Mihăești, Galicea, Nicolae Bălcescu, Drăgoești, Olanu, Șirineasa, Popești, Dănicei. Populaţia totală a acestor comune este de aproape 40.000 de locuitori, din care peste 6.100 sunt femei fertile  cu vârsta între 15 şi 40 de ani. Evaluarea iniţială a comunităţilor a identificat, într-o primă etapă, 75 gravide şi 5 minore însărcinate, care vor putea beneficia de sprijin şi consiliere în cadrul acestui proiect, încă de la început.
Rata mortalităţii materne în România este de peste două ori mai mare față de media UE-27, de trei ori mai mare decât în Slovacia, Slovenia și Bulgaria, de aproape şase ori mai mare decât în Italia și Spania şi de aproape zece ori mai mare decât în Austria şi Polonia. România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în privința sarcinilor și avorturilor la minore, ceea ce indică atât lipsa educaţiei pentru sănătate, cât și accesarea redusă a serviciilor de planning familial. Intervenţiile din cele 30 de comunităţi – selectate pe baza ratei sărăciei şi a ratei mortalității materne – vor contribui la îmbunătăţirea competenţelor cadrelor medicale, prin servicii medicale integrate, pre şi post natale.
Județul Vâlcea are o rată a mortalității materne de aproape trei ori mai mare (32,0‰ născuţi vii) față de media națională (12,0‰ născuţi vii), conform datelor furnizate de INSP-CNSSP în 2013. In anul 2015, în Vâlcea, 140 de adolescente minore au devenit mame.