Malta caută 150 de șoferi de autobuz


Peste 600 de locuri de muncă vacante se află în oferta AJOFM Vâlcea, prin rețeaua EURES. Joburile din Uniunea Europeană vizează diverse domenii. Malta caută 150 de șoferi de autobuz, alături de tehnicieni de proces, ingineri în IT, tehnicieni lifturi și instalatori lifturi. Nemții vin cu o ofertă de 136 de joburi vacante, amintind aici: informaticieni, farmaciști, personal în domeniul alimentar, hotelier, programatori jocuri, în timp ce Republica Cehă are nevoie de: mecanici auto, șoferi autobuz, sudori, forjori etc.
Locuri de muncă vacante mai sunt în: Belgia (13 posturi: montator linie cale ferată, bucătar restaurant de afaceri, sudor, electricieni), Luxemburg (10 posturi: seniori tehnicieni în științele inginerești), Marea Britanie (îngrijitori persoane, asistenți medicali), Norvegia (personal curățenie, personal jocuri/carnaval, lucrători la fabrică – industria peștelui), Slovacia (40 operatori producție) etc.