Mâine se aleg viceprimarii Râmnicului. De fapt, ÎNCEPE CIRCUL!


SCANDAL! Acesta este cuvântul care defineşte, în ultima perioadă, relaţia dintre noii aleşi locali ai Râmnicului. Bazându-se pe votul colegilor din PNL şi al aliaţilor de la USR, Virgil Pârvulescu derulează o campanie agresivă la adresa lui Mircia Gutău, soluţii de compromis neexistând. În acest timp, Gutău, bazându-se pe cele aproximativ 16.000 de voturi care l-au propulsat din nou în scaunul de primar, răspunde agresiv solicitărilor Opoziţiei. Iată „filmul”!

Pârvulescu: „Vom avea de-a face cu un sistem corupt”

În ultima zi a lunii octombrie, Virgil Pârvulescu a transmis public: „Am știut încă de la bun început că, intrând în cursa pentru Primărie, vom avea de-a face cu un sistem corupt, care cu greu poate fi adus pe drumul cel bun. Acest lucru ni s-a confirmat încă din prima zi din mandatele noastre de consilieri locali. După depunerea jurământului noi, cei 12 consilieri ai Alianței pentru Râmnic, am depus marți la Primărie documentul de convocare a unei ședințe extraordinare, prin intermediul căreia doream să stabilim președintele de ședință pe o perioadă de trei luni și să alegem viceprimarii municipiului Râmnicu Vâlcea. Secretarul general, domnul Ion Didoiu a refuzat să convoace Consiliul Local așa cum îi impune legea, pentru a nu-și supăra stăpânul. Astfel, împiedicându-se de niște decizii administrative, care ar trebui adoptate cât mai urgent, Consiliul Local este blocat și nu se poate apuca de treabă. De ce? Pentru că actualul edil nu poate accepta că trebuie să participe la o ședință cerută de Consiliul Local și fiindcă nu vrea să piardă controlul, crezându-se încă patron, ci nu primar care lucrează pentru cetățean. În schimb, la două zile după convocare, adică ieri, membrii Alianței pentru Râmnic au primit o adresă din partea domnului secretar, plină de așa zise explicații și motive pentru care ședința nu poate avea loc. De fapt, domnul secretar nu a făcut decât să citeze parțial din Codul Administrativ, alegând doar articolele care îl avantajau pe primar și omițându-le pe cele care dovedeau legalitatea ședinței convocate pentru ziua de luni, 02 noiembrie, de către consilierii PNL și USR PLUS. Cu alte cuvinte, în loc să dea curs inițiativei noastre de a ne apuca de treabă, conducerea Primăriei se lovește de orgolii inutile, blocând mersul lucrurilor. Chiar contează atât de mult cine convoacă o ședință, având în vedere că este interesul cetățeanului la mijloc? Ei bine, se pare că pentru domnul primar și pentru acoliții săi, da, contează. Astfel, secretarul general, domnul Ion Didoiu dă dovadă de abuz în serviciu, împiedicând, cu bună știință, funcționarea Consiliului Local. Bineînțeles că nu ne oprim aici și nu rămânem nepăsători în fața unor astfel de abuzuri mizere și total nefondate. Tocmai din acest motiv, am decis să depunem o plângere penală împotriva domnului secretar general Ion Didoiu. Legea este aceeași pentru toată lumea, iar cine nu o respectă trebuie să-și asume și să răspundă penal.
Mai mult, vom trimite o adresă domnului secretar, prin care îi vom explica, prin citări corecte și integrale ale Codului Administrativ, cum să-și facă treaba și cum să lucreze în slujba cetățenilor. Înțelegem că presa locală încă scrie articole la comandă, întrucât este plătită de primar, dar asta nu confirmă decât faptul că majoritatea se comportă slugarnic, iar noi nu intrăm în astfel de jocuri. Faptele noastre privind realizarea obiectivelor și justiția care va analiza legalitatea demersurilor noastre, vor demonstra dacă suntem sau nu atât de habarniști, așa cum am fost numiți”.

Replica lui Gutău

Mircia Gutău a reacţionat imediat: „«Locul 2 pentru Râmnicu Vâlcea» face dovada perfectă a unui start complet ratat cu penultima postare de pe contul său de Facebook. Dovedind o alarmantă lipsă de informații, liberalul aflat încă în campanie electorală acuză sus și tare «încercări disperate» din partea primarului ales (care l-a surclasat cu câteva mii de voturi!) care să întârzie ședința de constituire a noului Consiliu Local. Neobositul inventator de funcții care să-i oblojească orgoliul rănit («viceprimar cu atribuții de primar») uită că o astfel de ședință se convoacă doar în urma hotărârii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea de validare a noilor consilieri locali și numai la convocarea Prefectului județului, nedepinzând de autoritățile locale recent alese. Dincolo de completa inadecvare, «Locul 2 pentru Râmnicu Vâlcea» anunță prin această postare modul în care înțelege să lucreze în următorii 4 ani în «folosul» râmnicenilor: prin minciuni, prin dezinformare și prin menținerea unei permanente stări conflictuale”.

Pârvulescu a revenit!

Trei zile mai târziu, liberalul Pârvulescu a reluat tirul: „De ce trebuie Consiliul Local să fie funcțional cât mai repede? De ce solicităm, în repetate rânduri, ședințe ale Consiliului Local? Guvernul României a emis ordonanța de urgență 181/2020, care prevede că până la data de 2 decembrie 2020, consiliile locale pot adopta hotărâri privind reducerea impozitului pe clădiri cu o cotă de până la 50%, pentru proprietarii clădirilor în care s-a desfășurat o activitate economică care a fost întreruptă, prin lege, ca urmare a pandemiei (industria HORECA, saloane de înfrumusețare, săli de fitness, etc). Consiliul Local poate ajuta acești oameni, asta dacă conducerea Primăriei nu mai pune piedici în calea ședințelor pe care le-am convocat. Un astfel de proiect de hotărâre trebuie analizat și avizat de Comisia de buget-finanțe și prognoze economico-financiare a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea, care încă nu s-a format. Noi, consilierii PNL și USR PLUS, am solicitat, de vineri, convocarea unei ședințe de consiliu pentru joi, 05.11.2020, care are pe ordinea de zi și formarea comisiilor de specialitate.
Astăzi ar trebui ca secretarul general să convoace consilierii la ședința de joi. Până la această ora nu am primit nici un mesaj din partea acestuia, semn că din nou, conducerea Primăriei nu dorește funcționalitatea Consiliului Local.
Aș vrea să ne gândim împreună la următoarele date: Pe 02.12.2020, Consiliul Local ar trebui să adopte hotărârea prin care se acordă celor afectați reducerea cu 50% a impozitului pe clădiri. Până ca acest proiect de hotărâre să fie supus votului în Consiliul Local, este nevoie de avizarea comisiei de specialitate, proces ce durează, în cel mai fericit scenariu, două – trei săptămâni.
Asta ar însemna ca pe 27 noiembrie proiectul de hotărâre să fie supus votului în Consiliul Local, întrucât pe 1 decembrie (Ziua Națională a României), 30 noiembrie (Sfântul Andrei) și pe 29 și 28 noiembrie (week-end) Consiliul Local nu va fi convocat. Dacă ședința pe care am solicitat-o pentru data de 05.11.2020 nu este convocată astăzi de secretarul general, Ion Didoiu, antreprenorii râmniceni afectați de pandemie nu pot beneficia de reducerea impozitului pe clădiri cu 50%. Dacă conducerea Primăriei nu lasă orgoliile prostești la o parte și continuă să blocheze activitatea Consiliului Local, râmnicenii au de suferit.

Domnule secretar, mai aveți timp până la sfârșitul zilei să convocați Consiliul Local și să permiteți acestuia să-i ajute pe antreprenorii din Râmnicu Vâlcea. Până la urmă și dumneavoastră dețineți, în Călimănești, o afacere în domeniul HORECA care a fost afectată de pandemie. Respectați legea, nu ordinele primarului și convocați, până la sfârșitul zilei, Consiliul Local Râmnicu Vâlcea!”.

Gutău îl provoacă pe Pârvulescu să își respecte
două promisiuni din campania electorală

Iar Mircia Gutău a replicat: „Persistând în negarea vehementă a eșecului înregistrat în 27 septembrie, «Locul 2 pentru Râmnicu Vâlcea» lansează o teorie aiuritoare despre cum aș fi încercat, direct sau prin reprezentanți, să îmi asigur majoritatea în viitorul Consiliul Local promițând avantaje unora dintre membri auto-intitulatei „Alianțe pentru Râmnic». Într-o încercare disperată de a mai repara din construcția de vorbe goale sancționată de râmniceni la recentele alegeri locale, liderul închipuit al opoziției se dă important și inventează, mai nou, tentative de corupere. Îl informez şi pe această cale pe «Locul 2 pentru Râmnicu Vâlcea» că s-a încheiat campania electorală și, în același timp, îl somez public să spună pe care dintre consilierii nou aleși i-a contactat Mircia Gutău în vederea oferirii de felurite beneficii. Dacă nu o va face, vom adăuga și această bazaconie în lista lungă a celor îndrugate în campania electorală: impunerea unui salariu minim de 3.000 lei net, delta de pe râul Olănești, parcul industrial cu fântâni arteziene și multe, multe altele”.

Se măresc taxele şi impozitele locale?

În data de 5 noiembrie, Virgil Pârvulescu a continuat „atacul la baionetă”: „Cu stupoare, dar oarecum așteptat cu un asemenea primar, pe site-ul Primăriei suntem anunțați de o majorare a impozitului pe clădiri pentru persoane fizice, cu 40%. Așa cum vă spuneam pe perioada campaniei electorale, dacă nu aducem investitori în orașul nostru, singura posibilitate pentru primar să-și plătească datoriile făcute pentru panseluțe și borduri, precum și pentru firmele de casă, o reprezintă majorarea impozitelor și taxelor. Îmi pare rău că am avut dreptate! Edilul vrea să crească impozitul pe clădirile nerezidențiale cu 40% pentru anul 2021. O astfel de propunere este inadmisibilă, pentru timpurile pe care le trăim. Anul 2020 a fost unul dificil pentru toți cetățenii din Râmnicu Vâlcea: oamenii au rămas fără locuri de muncă sau au fost trimiși în șomaj tehnic, copiii nu au mai mers la școală, astfel că mulți dintre părinți au fost nevoiți să rămână acasă pentru a avea grijă de cei mici, oamenii de afaceri din domeniul HORECA și-au suspendat activitatea. Noi ne dorim reducerea impozitului pe clădiri cu până la 50%, pentru proprietarii clădirilor în care s-a desfășurat o activitate economică care a fost întreruptă, prin lege, ca urmare a pandemiei, iar primarul vrea să mărească impozitul cu 40%! Noi vrem să-i ajutăm pe cetățenii greu încercați să depășească această criză, primarul vrea să-și acopere cheltuielile din buzunarele noastre! Proiectul se află acum în dezbatere publică pe site-ul Primăriei, așa că noi, cetățenii, avem datoria de a-i transmite primarului că nu dorim mărirea impozitului pe clădirile nerezidențiale, ci restructurarea cheltuielilor.
O putem face până pe 13.11.2020 la sediul Primăriei sau pe adresa de e-mail primaria@primariavl.ro. Acest proiect de hotărâre va fi supus votului în Consiliul Local și vă asigurăm că cei 12 consilieri ai Alianței pentru Râmnic vor vota împotrivă. Datoriile făcute de primar nu se plătesc din buzunarele dumneavoastră. Avem, în schimb o altă propunere prin care putem salva bugetul primăriei: restructurarea personalului. Gata cu salariile astronomice pe care unii dintre angajații primăriei le primesc fără să muncească în folosul cetățeanului. Cu banii economisiți, care vor fi extrem de mulți, primăria va putea începe să-și revină din colapsul în care a fost adusă”
.

Ce s-a întâmplat zilele trecute?

La începutul acestei săptămâni, Virgil Pârvulescu a reluat discursul: „Astăzi ne-am prezentat la ședința extraordinară convocată de către domnul primar, cu cele mai bune intenții și cu dorința de a face treabă pentru locuitorii din Râmnicu Vâlcea. Din păcate, domnul primar nu a dorit să dea citire proiectului ordinii de zi, supunându-l direct votului Consiliului Local. Noi nu votăm în necunoștință de cauză, așadar îl sfătuim pe primar ca pe viitor să respecte procedura legală și să dea citire ordinii de zi, la începutul ședinței. Consilierii trebuie să știe de la începutul ședinței ceea ce se va discuta și vota. Nu acceptăm să fim naivi și să votăm un proiect al ordinii de zi pe care primarul refuză să ni-l facă cunoscut. Noi nu ne prezentăm pentru a face figurație în Consiliul Local, noi reprezentăm interesele cetățenilor, asigurându-ne de legalitatea și transparența actului administrativ. În ședința de Consiliu Local de miercuri vom introduce pe ordinea de zi și punctele care erau programate pentru ședința de astăzi. Împreună vom reuși până la urmă să construim onest în Consiliul Local”.
Iar Mircia Gutău a replicat rapid: „Liberalii și USR-iștii se lăudau zilele trecute că azi la ședința de Consiliu Local vor propune înființarea de piețe volante în Râmnicu Vâlcea, pentru ca agricultorii să aibă unde să-și vândă produsele. Ori ei nici măcar nu au aprobat ordinea de zi a ședinței de azi. Dacă mă luam după voi, înființam piețele volante la iarnă! Nu vă pasă decât de funcțiile voastre! Ar trebui să aveți un pic de rușine față de vâlcenii care v-au trimis în Consiliul Local, măi majoritarilor!”.