Mâine, „Mirajul Oltului” dă bun venit verii și bălăcelii


• mega-proiectul va fi inaugurat joi, 25 aprilie 2019, de la orele 12.00
La finele săptămânii trecute, în cadrul ședinței ordinare desfășurate la Consiliul Județean Vâlcea, președintele Constantin Rădulescu a făcut marele anunț: „Mirajul Oltului” își deschide porțile! Chiar dacă temperaturile nu sunt chiar ademenitoare, vestea nu poate fi decât una bună.
Cât privește prețurile, consilierii județeni au votat și tarifele pentru serviciile prestate, care merg de la gratuități pentru copiii sub trei ani până la masaje generale taxate cu 80 lei pe oră. Intrarea pentru adulți costă 30 lei în timpul săptămânii și 35 lei în week-end, pentru copii 3-14 ani, prețul este 20 lei de luni-joi, 25 lei vineri-duminică.
„Mirajul Oltului“ este un parc acvatic şi de relaxare cât şi un parc de agrement, cu terenuri de sport. Cele două secţiuni se află în zone distincte ale oraşului. Aqua-park-ul a fost construit în sudul staţiunii, în timp ce zona pentru sport a fost amenajată pe malul estic al Oltului, în localitatea Jiblea-Veche. Parcul acvatic este dotat cu două piscine interioare, trei piscine exterioare, un ansamblu de tobogane cu o înălţime de 14 metri, saună, sală de fitness, zonă de cafenea, vestiare şi grupuri sanitare. Piscinele sunt cu apă dulce şi termală. Parcul de agrement şi sport din zona Jiblea-Veche are terenuri de tenis, de minifotbal, pistă pentru role, loc de joacă, vestiare, grupuri sanitare, dar şi un ponton plutitor de la care pleacă în curse al doilea vaporaş de pe Olt. Capacitatea maximă a Parcului Acvatic şi a Centrului de Relaxare Călimâneşti este de 300 locuri. În momentul în care această limită este atinsă, nu se mai pot elibera brăţări de acces. Toate tarifele sunt valabile în anul 2019, modificările care vor interveni în nivelul acestora va fi în funcţie de situaţiile/condiţiile concrete care intervin pe parcursul desfăşurării activităţii. Este interzis accesul copiilor sub 14 ani neînsoţiţi. Persoanele peste 14 ani îşi dovedesc vârsta prin documente justificative.