Mâine, la ora 19.00: VÂLCEA revine în Liga Campionilor


Echipa de handbal Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea s-a numărat printre formațiile din Liga Florilor românească puternic afectate de infecții cu Coronavirus. În ultimele trei-patru săptămâni, nu mai puțin de 19 persoane (12 jucătoare și șapte membri din staff) din cadrul echipei noastre au fost confirmate ca fiind infectate cu Coronavirus. Totuși, dacă e să privim și partea bună din tot acest mare neajuns creat de pandemie în interiorul echipei noastre, putem spune că toate persoanele infectate au avut forme ușoare ale infecției (chiar asimptomatice în majoritate). În prezent, aproape toți cei care au contactat virusul fie s-au vindecat, fie se află în ultimele zile de izolare. Dacă este să dăm crezare spuselor specialiștilor din domeniu, persoanele care au avut virusul beneficiază de imunitate pentru cel puțin câteva luni. Asta înseamnă că echipa noastră ar trebui să fie ferită de un alt val de infecții (cel mult să mai existe câteva cazuri izolate) până cel puțin la începutul anului 2020 devreme ce aproximativ trei sferturi din jucătoare și membri staff-ului au contactat deja virusul!
Următorul meci din Liga Campionilor al echipei noastre este programat sâmbătă, 14 noiembrie, cu începere de la ora 19.00, pe terenul formației muntenegrene Buducnost Podgorica. Deși este destul de greu de obținut punct sau puncte din Sala Moraca, SCM Râmnicu Vâlcea speră la un rezultat pozitiv la finalul partidei de mâine seară, care se va disputa în cadrul etapei a opta din Grupa B a competiției. Din păcate, antrenorul principal Florentin Pera nu va putea fi prezent la meciul din Muntenegru. Tehnicianul echipei noastre a fost confirmat ca infectat cu Coronavirus la finalul săptămânii trecute (la puțin timp după încheierea turneului de la Sfântu Gheorghe).