Mai sunt două luni și gata cu actele adiționale! De la 1 aprilie, spitalele funcționează pe bază de contracte


Până la finele lunii martie a.c., spitalele vâlcene funcționează în  baza actelor adiționale încheiate cu CAS Vâlcea. Potrivit declarației dr. Costică Pleșoianu, medic șef CAS Vâlcea, de la 1 aprilie ar trebui încheiate noile contracte. „În ianuarie, se merge pe un buget calculat în funcție de media lunară din 2015. Este adevărat că bugetul va fi mai mic comparativ cu anul trecut, dar mizăm pe rectificările bugetare. Nu avem cum să creștem bugetele; se ține cont de o serie de criterii, cum ar fi numărul paturilor, al spitalizărilor. Acum, directorii spitalelor sunt nemulțumiți, dar repet: nu putem crește așa oricum bugetele”, a declarat dr. Pleșoianu.
Singurul spital din județ unde nu s-au înregistrat de-a lungul anilor probleme este cel din Brezoi. Unitatea medicală condusă de dr. Vasile Cerbu are și norocul sprijinului oferit de reprezentanții unei fundații daneze, aceștia asigurându-le medicamentele și plata utilităților.