Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

27 noiembrie 2020

Luni, debutează Tabăra de creație „Măldărești plein-air” – ediția a VII-a


În perioada 7-17 septembrie 2020, Muzeul Județean „Aurelian Sacerdoțeanu” Vâlcea, cu sprijinul Consiliului Județean Vâlcea și în parteneriat cu Asociația „Nadia Duca”, va organiza, la Complexul Muzeal Măldărești, o nouă tabără de pictură cu tema „Măldărești plein-air”. Vor participa zece artiști plastici din întreaga țară: Ovidiu Buzec, Teodora Chinschi, Mircea Corcodel, Marta Deleanu, Dumitru-Bogdan Enache, Irina Florescu, Radu Goia, George Păunescu, Doina Moisescu-Herivan.
Ajunsă la cea de-a VII-a ediție, manifestarea va fi un nou prilej de a materializa un demers artistic care, în timp, a căpătat valențele unui act de creație ce tinde să dea o amprentă aparte acestui loc nebănuit de frumos. Aceasta, fiindcă, așa cum spunea la ediția trecută și criticul de artă Mimi Necula, „meritul unei tabere de pictură, în general, este acela de a crea un contact direct, al artistului, cu tema, cu subiectul abordat, de a-l transpune într-o stare, într-o emoție care este specifică acelui spațiu, pentru că, în natură, totul pornește de la atmosferă, iar cei mai mulți plasticieni sunt pictori de atmosferă. Așa se explică și faptul că – deși au ca tematică aceleași motive, fiecare vede, simte și transpune în maniera personală, cu propria sensibilitate și cu propria abilitate artistică. Astfel înțelegem de ce, privind același motiv, fiecare vede și redă diferit. Acesta este meritul deosebit al lucrului direct în natură – de a transpune felul în care fiecare percepe și simte. De asta aceeași culă, de exemplu, arată mereu altfel, în lucrările artiștilor, are mereu alte valențe plastice dar și spirituale, prin «îmbrăcarea» ei cu atributele și abilitățile artiștilor. Nu redarea fidelă, fotografică este obiectivul unui artist, ci reprezentarea unei stări direct raportată la motiv și, astfel, ne putem aminti de impresioniștii și a lor impresie asupra momentului”.

Etichete: , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Cultura