Lunar, 390 de milioane lei pentru persoanele cu handicap din Stroești


• primarul Tudor Velcu-Istocescu a achitat doar banii pe ianuarie

• bugetul primăriei, mai mic decât plata anuală a însoțitorilor

 

Alesul local din Stroești a achitat plata persoanelor cu handicap și însoțitorii acestora doar pe luna ianuarie; în rest, se așteaptă noi fonduri. Edilul Tudor Velcu-Istocescu susține că, anual, ar fi nevoie de 4,8 miliarde lei pentru indemnizațiile acestea, ori, anul acesta, bugetul alocat Stroeștiului este mai mic: de doar 3.22 miliarde lei. „O bună parte din bani se vor aduna din taxele și impozitele plătite de cetățeni. Nu avem de unde să plătim tot. Ce putem face să ajutăm aceste persoane e să le plătim contribuțiile la stat, pentru a beneficia de asistență medicală și tratamente gratuite”, a precizat social-democratul.