Luna mai: mult aşteptata licitaţie de reabilitare a Spitalului Judeţean


Dacă mult s-a vorbit de proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă, fără a se întâmpla însă ceva, precizăm că, în luna mai a.c., va avea loc licitaţia pentru demararea lucrărilor. Reabilitarea unităţii medicale vâlcene costă peste 46 de milioane de lei şi presupune realizarea unor lucrări la arhitectura clădirii, intervenţii de structură, înlocuirea instalaţiilor sanitare, electrice, dar şi reabilitarea şi amenajarea mansardei. Este ştiut faptul că, din momentul construirii acesteia, nu s-a primit avizul ISU deoarece nu exista o scară în caz de incendiu. Ei bine, cu ocazia implementării proiectului, va fi rezolvată şi această problemă. La mansardă  vor fi amenajate spaţii cu destinaţie medicală, se va face acea scară de incendiu, vor fi dotări cu aparatură medicală şi mobilier. Precizăm că investiţia presupune 85% fonduri europene.