Lumini de stele în vitraliile unei reviste


vitraliiRevista „VITRALII – Lumini și umbre” – continuă să prezinte cititorilor o seamă de articole, interviuri, evocări, portrete etc. de mare interes. Am urmărit revista de-a lungul celor opt ediții ale sale de până acum. Autorii, în marea lor majoritate, sunt înzestrați cu o manieră proprie de tratare a subiectelor și cu o obiectivitate uimitoare. Pot spune, fără să exagerez, că „Vitralii” ocupă primul plan în galeria revistelor de specialitate de la noi (sau a publicațiilor asimilabile revistelor) cum ar fi, bunăoară,  Historia, National Geographic, Terra Magazin (lumea pe care o descoperi), Cultura și altele.  Este de neînțeles, cum am notat și cu un alt prilej, de ce  publicația aceasta nu  se difuzează pentru publicul larg, în chioşcurile de difuzare a presei. Din nou fac apel la Consiliul editorial.

Am citit dintr-o copertă în alta revista cu nr. 8 (septembrie 2011). „Vitralii” este în evoluție și tinde spre maturitate. Ea cuprinde texte cu teme pe atât de ingenioase pe atât de interesante, care însumează informații inedite: „Eugen Cristescu, conducătorul SSI în vreme de război”, „Un erou cu nume de împrumut”, „Parola de recunoaștere”, „O discuție amicală cu Filip Teodorescu”, „Diaconul Ion Creangă și mișcarea separatistă de la Iași” ș.a.

Ne-am propus să prezentăm cititorilor ziarului „Curierul de Vâlcea”, în două ediții consecutive ale acestuia (începând de astăzi) articolul „Banda Ioanid”, semnat de dl. col.(rez) Florin Munteanu. Cazul descris, cu un condei de talent, cu obiectivitate și apelând la memoria de specialist, a făcut vâlvă, țin minte, la vremea aceea (eram student), rămânând în epocă sub numele „Jaful secolului”. Mulțumim autorului și președintelui ACMRR – SRI, col. Filip Teodorescu, sub egida căreia apare revista „Vitralii – Lumini și umbre” pentru că ne-au acceptat să reproducem textul în întregime. (Ioan Barbu)

„BANDA IOANID sau JAFUL SECOLULUI” (I)

Atacarea şi jefuirea unei maşini a Băncii Naţionale au primit, la vremea respectivă –   anul 1959 – denumirea de „jaful secolului”. Desi­gur, o apreciere puţin bombastică, dar care ilustrează uimirea, stupefacţia tuturor celor care, la un palier sau altul, au luat cunoş­tin­ţă de faptul acela nemaivăzut în România de după război. Au tre­cut ani şi ani. De atunci faptele sunt încontinuu interpretate, ba chiar răstălmăcite în fel şi chip, încât peste câtva timp s-ar putea să ajungem în situaţia de a nici nu mai şti ce este adevăr şi ce este minciună. Filmele apărute în Occident şi în România pe această temă nu sunt reconstituiri, ci alte modalităţi de a adânci şi mai mult „misterul”.

Adevărul este unic şi nu poate fi contestat, cu atât mai mult cu cât arhivele încă există şi mai trăiesc destui martori.

Fiind unul dintre cei care au participat efectiv la măsurile de verificare a unor suspecţi şi fiind implicat în mai multe activităţi informativ-operative, printre care şi percheziţii domiciliare la unul dintre autorii jafului, cred că sunt în măsură să prezint succint cazul aşa cum s-a desfăşurat el, pe parcursul a 51 de zile şi nopţi.

Vara anului 1959 nu prevedea evenimente care să tulbure liniştea populaţiei Bucureştiului, preocupată de vacanţe, concedii şi activităţi cotidiene. Deodată, o veste „trăsnet” se răspândeşte din gură în gură: Maşina Băncii Naţionale, care transporta bani la sucursala din Calea Giuleşti, a fost atacată de o bandă înarmată şi jefuită de o mare sumă de bani.

Fiind vorba de un eveniment cu totul deosebit, întreg aparatul Ministerului de Interne a fost pus în alertă maximă, pentru depis­tarea, cât mai urgentă a autorilor jafului. S-au constituit coman­da­mente la nivelul fiecărei unităţi operative de Miliţie şi Securitate şi s-au instituit măsuri excepţionale pe întreg teritoriul ţării, controale pe mijloacele de transport şi întărirea verificărilor asupra persoa­nelor care ieşeau din ţară.

Verificările la faţa locului, culegerea de informaţii şi audierile de martori au început imediat, rezultând următoarele:

În ziua de 28 iulie 1959, în jurul orei 8 şi jumătate, microbuzul blindat al Băncii Naţionale care alimenta cu bani sucursala situată pe Calea Giuleşti, în timp ce staţiona în faţa sediului, a fost atacat de un grup de cinci persoane, printre care şi o femeie. Bandiţii purtau măşti pe faţă şi erau înarmaţi cu pistoale şi arme automate. După jefuire au încărcat sacii cu bani într-un taximetru, au somat şoferul să coboare, iar ei s-au deplasat spre stăvilarul Ciurel.

Refăcându-se traseul indicat de martori, precum şi datorită măsurilor excepţionale şi patrulelor miliţieneşti, după câteva ore s-a stabilit cu certitudine traseul parcurs.

Câţiva copii care se aflau la scăldat pe malul Dâmboviţei au observat un taximetru care a oprit pe un câmp din apropiere. Din port­bagaj au fost scoase mai multe pachete, care au fost aban­do­nate. Apoi taxiul a părăsit precipitat zona, îndreptându-se către oraş. După plecarea acestuia, copiii au mers să vadă ce s-a arun­cat, constatând că erau pachete de bani cu valori mici (de 1 leu şi 3 lei). Copiii au anunţat organele de miliţie care patrulau prin zonă şi a fost astfel recuperată o sumă de bani. Peste puţin timp a fost descoperit şi taximetrul, abandonat pe o străduţă din zona Panduri, unde de asemenea au mai fost găsite alte pachete de bani cu valoare mică. Din acest moment firul se rupe, deoarece bandiţii s-au deplasat pe jos ori cu mijloace de transport în comun, având asupra lor sacoşe şi valize cu banii, armamentul, măştile şi mănuşile cu care acţionaseră.

Studierea criminalistică a taximetrului abandonat nu a dat rezultate încurajatoare, nefiind găsite urme plantare sau papilare, de unde s-a tras concluzia că tâlharii se pregătiseră foarte bine, fapt confirmat ulterior, pe parcursul anchetei.

Deşi cazul în sine se profila ca o infracţiune de drept comun, din ordinul expres transmis lui Alexandru Drăghici, ministru de In­ter­ne la acea vreme, de către Gheorghiu-Dej, toate unităţile infor­mative de Securitate, centrale şi teritoriale, au fost implicate pentru descoperirea cât mai urgentă a jefuitorilor.

La fosta Direcţie a 3-a de informaţii interne s-a constituit un co­man­­dament condus de şeful Direcţiei, lt. Col. Nicolae Budişteanu. Mai făceau parte lt. Col. Gheorghe Angelescu, lt.col. Hristache Zam­­betti, lt. col Romeo Popescu, lt col. Olimpiu Andrei, lt. Col. Ni­colae Popescu şi mr. Dumitru Vasile. La nivel de servicii s-au alcă­tuit grupe operative. Au fost suspendate concediile de odihnă. Ca­zul a fost prelucrat cu întreg efectivul de ofiţeri. Reţeaua informativă a fost instruită şi orientată spre a culege informaţii care să ducă la descoperirea autorilor jafului. Comandamentul se întrunea de trei ori pe zi pentru a analiza informaţiile primite şi a ordona măsuri de verificare. La timpul respectiv orice indiciu, cât de mic, era verificat până se elimina suspiciunea. Se ţinea permanent legătura cu organele de miliţie, la nivel de şefi de unitate, în scopul coroborării informaţiilor şi pentru a se stabili măsuri operative comune.

Tensiunea de muncă era maximă, dat fiind evenimentul fără precedent şi presiunea pe care o exercita Alexandru Drăghici asupra aparatului informativ al Ministerului de Interne.

La un moment dat, lt. colonelului Hristache Zambetti, un ofiţer cu mare experienţă informativă, care lucrase în aparatul de informaţii externe, i s-a părut anormală curiozitatea şi insistenţele unui fost cadru superior de miliţie, pe numele său Alexandru Ioanid, colonel trecut în rezervă în cadrul programului de „românizare” a aparatului Ministerului de Interne, program care începuse după plecarea trupelor sovietice. Acesta, în virtutea funcţiei avute şi a relaţiilor de serviciu cultivate între cei doi în decursul timpului, sub pretextul acordării unui sprijin în descoperirea autorilor jafului, îl contacta frecvent pe lt. col. Zambetti, făcând supoziţii, dându-şi cu părerea, dar şi insistând să cunoască mersul anchetei pe linie de Securitate, fapt ce a creat suspiciuni. Analizându-se această informaţie în cadrul comandamentului instituit la nivel de Direcţie, s-a trecut la verificarea ei, în paralel cu o activitate de dezinformare a lui Alexandru Ioanid.
Colonel (r) Florin Munteanu 

(Continuarea în ediția ziarului de mâine)