Locuitorii din Budeşti, activi pe internet!


De câteva zile, administraţia comunei Budeşti a devenit activă pe reţele de socializare. Astfel, primarul Gheorghe Mirea şi „vicele” Ionel Vlădulescu dialoghează cu cetăţenii asupra problemelor comunităţii locale.
Una dintre postările recente ale administraţiei din Budeşti se prezintă astfel: „Căminul cultural a fost înființat la 22 februarie 1920 în localul Băncii Populare, construit în 1910. Activitatea lui a fost întreruptă între anii 1938-1942. În perioada 1942-1948 funcționează sub denumirea de Căminul cultural Sf. Nicolae. În 2008, căminul cultural din satul Budești a fost renovat. Căminul cultural Ruda a fost construit în anul 1949 și a fost renovat în anul 1990. Biblioteca din co­mu­nă funcționează din anul 1995 într-un spațiu corespunzător în satul Budești, clădire ce aparține Primăriei. Fondul bibliografic se compune din 9.544 volume și cuprinde: beletristică, literatură pentru copii, istorie, filozofie, lucrări din toate domeniile, enciclopedii, cărți în limba franceză, un album de fotografii cu imagini din fosta localitate înfrățită Change din Franța și din viața social-culturală a localității și planșe cu date social-culturale ale localității”.