Localnicii din zonele Galicea şi Glăvile au nevoie de ambulanţă


• s-a propus înfiinţarea a două puncte de urgenţă

Vâlcenii ar mai avea nevoie de puncte de urgenţă, respectiv staţii de ambulanţă, în cadrul ultimei şedinţe a Colegiului Prefectural propunându-se înfiinţarea a două astfel de unităţi în Galicea şi Glăvile. În prezent, asistenţa medicală de urgenţă, la nivel de judeţ, se realizează prin cinci staţii ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă  – staţia centrală la Râmnicu Vâlcea şi cele patru substaţii: Drăgăşani, Horezu, Brezoi, Bălceşti şi prin cinci puncte de ambulanţă: Călimăneşti, Lădeşti, Voineasa, Sineşti şi Tetoiu. În toate localităţile cu substaţii există unităţi spitaliceşti (spitale orăşeneşti şi/sau centre de permanenţă). Distanţele pentru transferarea unui pacient de la un spital teritorial la Spitalul Judeţean de Urgenţă sunt însă destul de mari. De la Drăgăşani la Râmnic, în cazul transferării unei urgenţe vorbim de 55 km, de la Horezu la Râmnicu Vâlcea: 45 km, de la Brezoi la Râmnic – 35 km, iar de la Bălceşti la Spitalul judeţean -. 95 km.

Substaţia din Brezoi, fără medic

Substaţia de ambulanţă din Brezoi este singura care nu dispune de medic de urgenţă, cazurile fiind tratate de nouă asistenţi medicali şi nouă ambulanţieri. Situaţii în care lipsesc medicii de urgenţă se întâlnesc şi la punctele de ambulanţă, fiind vorba de cele din Călimăneşti, Lădeşti, Voineasa, Sineşti şi Tetoiu. Staţia centrală din Râmnic dispune de 15 medici deurgenţă, 36 de asistenţi medicali, 36 de ambulanţieri, opt operatoare de urgenţă şi personal contractul – 28 de membrii. În cazul substaţiei din Drăgăşani, se lucrează cu doi medici specialişti, 12 asistenţi medicali, 13 ambulanţieri; la Horezu – cu un medic urgenţă, 11 asistenţi medicali, 11 ambulanţieri, un operator de urgenţă, în timp ce-n Bălceşti este un medic, 11 asistenţi, 11 ambulanţieri. Medicii din cadrul Ambulanţei Vâlcea sunt, în proporţie de 90%, specialişti sau au competenţa în medicină de urgenţă. La rândul lor, şoferii au toţi cursuri de pregătire ca ambulanţieri.

2011, Ambulanţa Vâlcea: peste 22.500 de urgenţe

Nu de puţine ori, din cauza numărului mare de solicitări, cadrele medicale au înregistrat unele întârzieri în preluarea urgenţelor. Staţia centrală din Râmnic şi substaţia din Brezoi deservesc o populaţie mult mai mare decât capacitatea lor de a asigura o promptitudine acceptabilă, rata intervenţiilor/locuitor fiind mai mare decât la celelalte substaţii. Din datele furnizate de Dănuţ Iordache, manager SJA Vâlcea, reiese că-n 2011, la staţia centrală din Râmnic, la un număr de 209.383 de locuitori, s-au înregistrat 22.534 de intervenţii, din care aproximativ 3.000 de grad o roşu, adică urgenţe majore.