Liderul PSD, în mijlocul credincioşilor din Berislăveşti


În cursul săptămânii trecute, Constantin Rădulescu – liderul PSD Vâlcea s-a deplasat în comuna Berislăveşti, la invitaţia primarului Ion Buşagă. Rădu­lescu a participat la slujba de la biserica din Robaia şi, după eve­niment, a declarat: „De aproa­pe 20 de ani, merg în această loca­litate cu mare bucurie la diferite evenimente din viaţa comunităţii. Împreună cu domnul primar, preacucernicii părinţi şi cetăţenii prezenţi la slujbă, ne-am rugat ca Sfânta Parascheva să-i ocro­tească pe aceşti oameni şi să le aducă dar de sănătate şi veşti bune. La finalul slujbei, s-a făcut pomenirea morţilor, după care, aşa cum este obiceiul la români, toată lumea prezentă a mers la masa de prânz, binecuvântată cu rugăciuni de precucernicii părinţi. A fost o zi frumoasă, aşa cum sunt toate zilele pe care le petrec alături de vâlcenii noştri dragi, oameni cu suflet curat şi credinţă în Dumnezeu”.