„Liceul General Magheru, monedă de schimb a «trocului politic»”


• este părerea Consiliului de Administrație al liceului tehnologic vâlcean, supus „executării” de către IȘJ Vâlcea și consilierii locali • aceștia au decis, la finele anului trecut, comasarea Liceului „Magheru” în Liceul Ferdinand I și Liceul „Henri Coandă” • 700 de elevi care învaţă acum în această şcoală vor fi puși pe drumuri

Reorganizarea unităților de învăță­mânt a adus zeci de probleme și dis­pute, iar, recent, una din deciziile consi­lie­rilor râmniceni a stârnit uimire în rân­dul cadrelor didactice ale Liceului Teh­no­logic „General Magheru” din Râmnicu Vâlcea. „În ședința de Consiliu local al Râmnicului, din data de 20 decembrie 2013, prin Hotărârea nr. 338, prin amen­damentul privind rețeaua educațională  pentru anul școlar 2014 – 2015, s-a decis comasarea Liceului Tehnologic „General Magheru” în Liceul Tehnologic Ferdinand I și Liceul Tehnologic „Henri Coandă”, ceea ce înseamnă, practic, desființarea liceului nostru”, după cum se arată într-un comunicat emis redac­ției ziarului nostru, de către Consiliul de administrație al liceului vizat. Dascălii consideră că, în luarea controversatei decizii, nu s-a ținut cont de art.20, ali­neatul 1 din Metodologia pentru funda­men­tarea cifrei de școlarizare și emi­terea avizului conform în vederea orga­nizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2014-2015, aprobată prin OM nr.5454 din 12.11.2013, care prevede că Avizul con­form pentru organizarea reţelei şcolare se face şi cu consultarea partenerilor sociali (Consiliul de administraţie al Li­ceului Tehnologic “G-ral Magheru“) şi de Art. 22, în care, la alineatul 1, autorităţile administraţiei publice locale trebuiau să ţină cont de următoarele criterii: a. Calitatea educaţiei furnizate de unită­ţile de învăţământ preuniver­sitar corelată cu standardul naţional de acreditare/evaluare periodică;  Asi­gu­rarea finanţării de bază pentru toţi elevii, conform legislaţiei în vigoare; Eficienţa utilizării resurselor finan­ciare, materiale şi umane;  Încadrarea cheltu­ielilor unităţii de învăţământ în fondurile alocate pentru finanţarea de bază calculată pe baza costului standard pe elev şi în numărul de posturi didactice, didactic – auxiliare şi nedidactice. 

Argumente:

Liceul Tehnologic “General Maghe­ru” este singura școală din județ care asigură pregătirea în specializările: Tehnician operator pe maşini cu co­mandă numerică  nivel 3+, acreditată ARACIP, Tehnician procesare text ima­gine – nivel 3, acreditată ARACIP, Teh­nician prelucrări la cald – nivel 3, acre­ditată ARACIP, Tehnician echipamente periferice şi birotică nivel 3+, autorizată ARACIP, Tehnician electronist echipa­mente de automatizare nivel 3+, autori­zată ARACIP, Coafor stilist – nivel 3, autorizată ARACIP, Sudori – nivel 2, acreditată ARACIP, Instructor sportiv – fotbal,  autorizată ARACIP.   

Prin OUG 75/2005 art. 40, Legea 87/2006 art.40 au fost acreditate urmă­toarele specializări:

Tehnician proiectant CAD, Tehni­cian mecanică întreţinere şi reparaţii,  Tehnician operator tehnicã de calcul, Tehnician în instalaţii electrice, Tehni­cian electrotehnist. Pentru  anul şcolar 2013–2014, structura educaţională a Liceului Tehnologic „General Magheru” cuprinde un  număr de 27 de clase, în care sunt cuprinşi un număr de 723 elevi. Cu eforturi, s-au realizat: Centrul de informare și documentare – biblio­tecă virtuală – proiect prin Programul de Granturi Școală – Comunitate și amena­jarea parcului din curtea școlii prin proiectul „Simte (in) diferența verde”, finanțat de Fundația pentru parteneriat și MOL România. 

Investiții de 8 miliarde de lei și lacătul pe școală!!???

Se dorește comasarea acestui liceu în condițiile în care investițiile realizate sunt de ordinul miliardelor. Numai în ultimii trei ani, Primăria Râmnicului a fi­nan­țat o serie de lucrări destinate mo­dernizării școlii și vorbim de reabilitarea acoperișului – 666 mii lei, renovarea exteriorului corpului de clădire și partenerului – 146 mii lei și renovarea parțială a atelierului școlar – 20 mii lei. Dacă e să vorbim de cadrele didactice, trebuie să precizăm că din cei 34 de profesori titulari, 12 fac parte din Corpul național de experți în management educațional, din care unul este inspec­tor școlar adjunct, iar alți doi sunt ins­pec­tori școlari. Amintim, pe această cale, faptul că, potrivit modificărilor aduse Legii educației nr. 1/2011, prin OUG 117 din 30 decembrie 2013, se dorește dezvoltarea învățământului pro­fe­sional și tehnic. „Oare ce interese sunt la mijloc, cui ii este necesară şcoala noastră şi pentru ce? Ce vor face cei peste 700 de elevi care învaţă acum în această şcoală, neluându-se în calcul faptul că o parte dintre elevii mutaţi forţat îşi vor lua transferul, deoarece noile locaţii şi condiţiile oferite nu cores­pund intereselor lor personale?”, se întreabă membrii Consiliului administra­tiv al liceului. 

Viceprimarul Eduard Vârlan: „Decizia nu e bătută în cuie”

Pentru a afla un punct de vedere legat de decizia Consiliului local, l-am contactat pe „vicele” Primăriei Râmnicului, Eduard Vârlan: „Domnul Gherghinaru, inspector școlar șef, a venit pentru aprobarea rețelei școlare pentru 2014 – 2015, aprobare ce trebuia dată de consilierii municipali. S-a făcut o analiză amănunțită a situației, s-a discutat pe acest lucru 4 – 5 zile, inclusiv pe câți elevi și liceeni sunt la unitățile de învățământ din oraș. Dacă la școlile generale, domnul Gherghinaru a spus că nu trebuie aplicată comasarea pentru că se poate trece la înființarea de after-school pe cartiere, la licee s-a decis ca din trei să mai avem unul. S-a pus problema comasării Liceului «General Magheru» și pentru că s-ar afla la marginea orașului, elevii ar avea o distanță bună de mers…Putea să fie, însă, alt liceu. Oricum, s-a ținut cont de analiza domnului Gherghinaru, care cunoaște cel mai bine dotările. În baza acelei analize, Consiliul Local a aprobat comasarea. Poate, peste doi ani, se vor face și alte comasări. Oricum, pentru a face o comasare este nevoie de aprobări…nu se face așa, cât ai bate din palme. Și, trebuie să precizez, că decizia nu e bătută în cuie. Dacă, între timp, crește numărul elevilor, lucrurile se pot schimba. Când e să fie dată o aprobare se poate constata că lucrurile nu mai sunt ca înainte și liceul are mai mulți elevi, de exemplu”. Liberalul Vârlan a precizat că, în cazul în care, la anul, se va trece la aplicarea comasării, cadrele didactice nu vor rămâne pe dinafară, ci își vor desfășura activitatea la celelalte două licee tehnologice din Râmnic. De asemenea, elevii de la „Magheru” vor ajunge să învețe fie la Ferdinand I, fie la „Henri Coandă”. 

Ion Gherghinaru: „Nu este luată nicio decizie”

„Nu e nicio decizie luată. Comasarea se face în baza a trei avize și nu e niciunul luat. Săptămâna viitoare mă întâlnesc cu comisiile de specialitate, stăm de vorbă și, după aceea, tragem concluzia”, a precizat, pentru ziarul nostru, Ion Gherghinaru, inspector școlar ge­ne­ral. Rămâne însă de văzut, în planul de șco­larizare pentru 2014 – 2015, care va fi soar­ta Liceului Tehnologic „General Ma­gheru”.