Libertatea de exprimare și limitele ei
Scandalul de proporţii declanşat în urma publicării, la 30 septembrie 2005, de către ziarul danez „Jylands-Posten” a unei caricaturi care-l reprezintă pe profetul Mahomed cu un turban în formă de bombă, dar şi masacrul săvârşit de terorişti în capitala Franţei, în ziua de 7 ianuarie 2015, prin uciderea unor ziarişti de la revista satirică „Charlie Hebdo”, readuc în atenţia opiniei publice o mai veche şi obsedantă întrebare: este libertatea de exprimare nelimitată într-un stat de drept? Răspunsul poate fi găsit, într-un mod explicit, în Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului (adoptată în Franţa, în anul 1789), în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (10 decembrie 1948), în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (4 noiembrie 1950), precum şi în alte documente juridice internaţionale referitoare la drepturile omului.
Declaraţia Drepturilor Omului şi Cetăţeanului stipulează, în art.4, că Libertatea constă în a putea face tot ce nu dăunează altuia. De asemenea, exerciţiul drepturilor naturale ale fiecărui om nu are alte limite decât cele care asigură celorlalţi membri ai societăţii să se bucure de aceleaşi drepturi. Aceste limite nu pot fi determinate decât de lege. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede, în art.19, pe de o parte, că orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspândi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare, iar, pe de altă parte, în art.29 se arată că în exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării recunoaşterii şi respectului drepturilor şi libertăţilor celorlalţi şi în vederea satisfacerii cerinţelor juste ale moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică.
În Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se prevede, în art.10, alin1, că Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică Statele să supună societăţile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare. În alin.2 se arată că Exercitarea acestor libertăţi ce comportă îndatoriri şi responsabilităţi, poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.
În România, potrivit Constituţiei (art.30), libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile, cenzura de orice fel fiind interzisă.
Ca şi reglementările internaţionale menţionate mai sus, şi Constituţia României limitează şi restricţionează libertatea de exprimare printr-un articol unic care se adresează tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, dar şi printr-o prevedere specială inclusă în conţinutul art.30. Astfel, în art.53 (fost 49 înainte de revizuire), Constituţia stipulează că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. În art.30, pct.6, se arată că libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, iar la pct.7 se afirmă că sunt interzise prin lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Aşadar, toate aceste texte legale importante reglementează condiţiile în care se afirmă libertatea de exprimare, dar enumeră limitativ şi motivele pentru care o restrângere a libertăţii de exprimare ar putea fi justificată, deoarece toţi cetăţenii trebuie să fie conştienţi că şi această libertate, ca şi toate celelalte drepturi fundamentale ale omului, nu poate fi absolută, dimpotrivă este supusă unor restricţii expres stipulate de actele normative la care am făcut referire.
Existenţa unor limite înăuntrul cărora trebuie să se exercite libertatea de exprimare implică răspunderea juridică pentru depăşirea acestora, sau, mai bine spus, pentru abuz în exercitarea acestei libertăţi aşa de importante. De aceea, art.30 al Constituţiei, la pct.8 stabileşte forma răspunderii şi anume răspunderea civilă, şi subiectele răspunderii, care sunt editorul, realizatorul, autorul, organizatorul manifestării artistice, proprietarul mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condiţiile legii.
În concluzie, libertatea de exprimare permite subiectelor de drept să participe la viaţa politică, socială şi culturală, manifestându-şi public gândurile, opiniile, credinţele etc., dar şi ea trebuie limitată şi îngrădită de către coordonate juridice expres prevăzute de lege, în scopul protecţiei constituţionale a unor importante valori umane, statale, publice.
Conf. univ. dr. Ilie Gorjan