Liberalii vâlceni și-au evocat înaintașii care au contribuit la realizarea Unirii Basarabiei cu Țara


Pe 27 martie 2017, adoptând Legea prin care se declară această dată ca Ziua Unirii Basarabiei cu România, parlamentarii români au exprimat respectul națiunii române pentru actul înaintașilor care au realizat, în anul 1918, un ideal etern al românilor, acela de a fi împreună, de a întregii națiunea. Acesta a fost primul pas; s-a adăugat apoi Bucovina; iar la 1 decembrie 1918, prin voința poporului adunat la Alba Iulia, confirmată de Tratatele de pace, a luat ființă România Mare. Vicisitudinile istoriei au schimbat vremelnic hotarele țării, dar nu au rupt națiunea care și-a păstrat limba și obiceiurile, unitatea spirituală și aspirațiile de a se regăsi în interiorul Uniunii Europene și al NATO.
Partidul Național Liberal, cel mai vechi partid al țării, ctitor al României Moderne, are și astăzi responsabilitatea conducerii țării, acum când, mai mult ca oricând, trebuie să ne bizuim pe noi înșine și pe aliații noștri euro-atlantici, în fața vitregiilor care vin, o dată în plus, de la Răsărit.
În această zi încărcată de simboluri, liberalii își cinstesc strămoșii făuritori de țară, și îi asigură pe români că lucrează neabătut pentru binele Țării și al cetățenilor, pentru apărarea idealului național, pentru o Românie puternică împreună cu aliații noștri.
• Filiala PNL Vâlcea