Lemne furate, confiscate de Poliție


Vineri seara, la ora 20.15, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Glăvile au oprit pentru control pe A. Marius, de 30 de ani, din comuna Glăvile, în timp ce conducea un tractor pe DJ 677A – Pesceana, tractând un periodic încărcat cu material lemnos. În urma verificărilor efectuate asupra conducătorului auto şi încărcăturii, s-a stabilit faptul că acesta nu deţine documente legale de transport. Materialul lemnos, specia gorun şi carpen, a fost confiscat şi dat în custodie la OS Drăgăşani, unde a fost evaluat, stabilindu-i-se cantitatea de 7,200 mc. Sâmbătă, în jurul orei 12.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Măldăreşti l-au depistat pe C. Victor, de 51 de ani, din comuna Vaideeni, în timp ce conducea pe DN 65C – Măldăreşti, o autoutilitară cu care transporta 2,756 mc de material lemnos specia stejar. Conducătorul auto nu a deţinut documente de provenienţă si transport ale încărcăturii. Materialul lemnos a fost confiscat şi predat O.S. Buila din oraşul Horezu. Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale conform Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.