Legendele Cremenarilor
Cu sute de ani în urmă în Cremenari era o pădure de stejari si de fagi numită Moştenire în care moştenii tăiau arborii, îşi făceau Poieni şi cultivau cele necesare traiului. În Poienile defrişate din pădure a apărut Satul Cremenari. Fiecare Poiană a primit numele primului proprietar.
Fântâna de la Omul mort
Odată, e mult de atunci, un ciobănaș de oi din satul cu multă cremene, s-a lăsat condus de mioare din luminiș în luminiș prin pădure și a ajuns într-o poiană mai mare unde a văzut un om culcat cu capul pe o piatră. A crezut că omul dormea, dar cum căldura toridă a soarelui, înălţat la vremea Conacului, devenea vătămătoare, copilul a încercat să-l trezească, vorbea tare, certa oile, degeaba, omul nu dădea niciun semn că-l auzea.
Încălzite de soare și sătule de iarbă, oile se adunaseră sub un copac, la umbră, semn că venise timpul să le ducă la oborul lor. Înainte de a pleca, băiatul s-a mai apropiat odată de omul adormit și a încercat să-l trezească, fără să reușească.
Ajuns acasă a povestit părinţilor despre omul adormit din pădure. Curioasă, și îndemnată de un gând, sora cea mare a băiatului a mers împreună cu fratele ei în pădure unde l-a găsit pe omul străin nemișcat cu capul așezat pe o piatră.
– Trezește-te Nene, că nu e bine să stai prea mult în soare, i-a strigat fata.
N-a primit răspuns, a insistat, l-a prins de mână și când a văzut că era rece s-a retras.
– Omul ăsta e mort, nu vezi că nu mai suflă.
Înfricoșaţi, copiii s-au îndepărtat încet, apoi au luat-o la fugă. Au povestit părinţilor că în pădure este un om mort. Vestea a făcut vâlvă în sat și oamenii s-au îndreptat către poiana din pădure unde l-au găsit un om culcat cu capul pe o piatră, așa cum povestiseră copiii.
– E mort, au recunoscut sătenii.
– Ce moarte frumoasă, a dat vorbă o bătrânică, ajunsă și ea mai la urmă. S-a culcat cu capul pe o piatră, a adormit și nu s-a mai trezit, ăsta a fost un om bun la viaţa lui.
Oamenii l-au luat, l-au dus în sat, i-au împlinit ritualul pentru morţi și l-au înmormântat în cimitirul satului. Pentru că nu-i știau numele au scris pe cruce Omul mort.
Străinul o fi greșit și el în viaţa lui, dar Dumnezeu a dat semn că l-a primit în Împărăţia cerului, pentru că chiar în ziua când sătenii au mers la poiana din pădure ca să-i facă Pomana rituală de patruzeci de zile, de lângă piatra ce a servit ca pernă Omului mort a ieșit un firicel de apă care, după ce s-a întins în jurul pietrei, ca un ochi mare deschis către cer, și-a croit drum către Pârăul Şirului cu care s-a unit și s-a îndreptat spre sat. Mai târziu, sătenii au făcut lângă piatră o fântână de unde beau apă cei ce rătăcesc prin pădure, dar și oameni din satele vecine, pentru că a mers vorba că cine bea apă de la Fântâna Omului mort se vindecă de boli, de inimă, de stomac, de ficat. Unora nu le-a plăcut numele fântânii și i-au dat altul, i-au spus Izvorul fermecat.
Cei ce vor să vadă cu ochii lor o minune dumnezeiască sunt chemaţi în satul Cremenari, cătunul Barangi de unde se ajunge ușor la Fântâna Omului mort înfrumuseţată de un foișor construit de Primăria Comunei Galicea. Se oferă, pe lângă apă de izvor, o întâlnire cu eternitatea și un concert oferit de păsările pădurii, gratuit.