Legendele Cremenarilor


nicolae-raduCu sute de ani în urmă în Cremenari era o pădure de stejari si de fagi numită Moştenire în care moştenii tăiau arborii, îşi făceau Poieni şi cultivau cele necesare traiului. În Poienile defrişate din pădure a apărut Satul Cremenari. Fiecare Poiană a primit numele primului proprietar.

Fântâna de la Omul mort

Odată, e mult de atunci, un ciobănaș de oi din satul cu multă cremene, s-a lăsat condus de mioare din luminiș în luminiș prin pădure și a ajuns într-o poiană mai mare unde a văzut un om culcat cu capul pe o piatră. A crezut că omul dormea, dar cum căldura toridă a soarelui, înălţat la vremea Conacului, devenea vătămă­toare, copilul a încercat să-l trezească, vorbea tare, certa oile, degeaba, omul nu dădea niciun semn că-l auzea.

Încălzite de soare și sătule de iarbă, oile se adunaseră sub un copac, la umbră, semn că venise timpul să le ducă la oborul lor. Înainte de a pleca, băiatul s-a mai apropiat odată de omul adormit și a încercat să-l trezească, fără să reușească.

Ajuns acasă a povestit părinţilor despre omul adormit din pădure. Curioasă, și îndemnată de un gând, sora cea mare a băiatului a mers împreună cu fratele ei în pădure unde l-a găsit pe omul străin nemișcat cu capul așezat pe o piatră.

– Trezește-te Nene, că nu e bine să stai prea mult în soare, i-a strigat fata.

N-a primit răspuns, a insistat, l-a prins de mână și când a văzut că era rece s-a retras.

– Omul ăsta e mort, nu vezi că nu mai suflă.

Înfricoșaţi, copiii s-au îndepărtat încet, apoi au luat-o la fugă. Au povestit părinţilor că în pădure este un om mort. Vestea a făcut vâlvă în sat și oamenii s-au îndreptat către poiana din pădure unde l-au găsit un om culcat cu capul pe o piatră, așa cum povestiseră copiii.

– E mort, au recunoscut sătenii.

– Ce moarte frumoasă, a dat vorbă o bătrânică, ajunsă și ea mai la urmă. S-a culcat cu capul pe o piatră, a adormit și nu s-a mai trezit, ăsta a fost un om bun la viaţa lui.

Oamenii l-au luat, l-au dus în sat, i-au împlinit ritualul pentru morţi și l-au înmormântat în cimitirul satului. Pentru că nu-i știau numele au scris pe cruce Omul mort.

Străinul o fi greșit și el în viaţa lui, dar Dumnezeu a dat semn că l-a primit în Împărăţia cerului, pentru că chiar în ziua când sătenii au mers la poiana din pădure ca să-i facă Pomana rituală de patruzeci de zile, de lângă piatra ce a servit ca pernă Omului mort a ieșit un firicel de apă care, după ce s-a întins în jurul pietrei, ca un ochi mare deschis către cer, și-a croit drum către Pârăul Şirului cu care s-a unit și s-a îndreptat spre sat. Mai târziu, sătenii au făcut lângă piatră o fântână de unde beau apă cei ce rătăcesc prin pădure, dar și oameni din satele vecine, pentru că a mers vorba că cine bea apă de la Fân­tâna Omului mort se vindecă de boli, de inimă, de stomac, de ficat. Unora nu le-a plăcut numele fântânii și i-au dat altul, i-au spus Izvorul fermecat.

Cei ce vor să vadă cu ochii lor o minune dumnezeiască sunt chemaţi în satul Cremenari, cătunul Barangi de unde se ajunge ușor la Fântâna Omului mort înfrumuseţată de un foișor cons­truit de Primăria Comunei Galicea. Se oferă, pe lângă apă de izvor, o întâlnire cu eternitatea și un concert oferit de păsările pădurii, gratuit.

Nicolae RADU

Bourg en Bress, France