„Legea dublului-standard înseamnă respect pentru consumatori”


• declară deputatul Daniela Oteșanu
„Legea dublului-standard a fost aprobată în Parlamentul European şi urmează în luna septembrie să fie publicată în Monitorul European iar din acel moment avem cadrul legal efectiv pentru a pune în aplicare dublul-standard”, declară deputatul Daniela Oteșanu. După cum probabil se știe, această idee este una dintre cele promovate de PSD, având în vedere invazia de produse de slabă calitate de pe piața românească. „Va urma o perioadă în care noi, ca şi iniţiatori ai acestei legi, va trebui să transpunem în legislaţia naţională tot ceea ce înseamnă dublul-standard pentru că dublul-standard este un proces mai amplu. Trebuie făcut în conlucrare cu entităţile competente din ţările respective în care noi vom studia aceste produse. Într-adevăr, noi ca şi autoritate ne-am pregătit cumva în avans şi am căutat să găsim câteva aspecte pe care noi să le deschidem ca discuţie în momentul ăn care el va putea fi aplicat efectiv conform transpunerii în legislaţia naţională şi bineînţeles că vom extinde atât aspura detergenţilor, pentru că avem reclamaţii în acest sens, asupra textilelor, asupra nu numai a produselor alimentare cât şi non-alimentare, chiar şi în zona serviciilor”, a mai spus Oteșanu. Mai trebuie precizat că, în cazul în care se constată diferenţe de calitate în cel puţin trei ţări. comercianţii pot primi amenzi de până la 4% din cifra de afaceri.