„Legătura Râmnicului cu autostrada nu este nici măcar în achiziție”


• declară senatorul Romulus Bulacu după ce a aflat ce planuri are Cucu de la Transporturi
Prin intermediul unei întrebări adresată anul trecut pe marginea situației secțiunii 6 care face legătura autostrăzii Sibiu – Pitești cu Rm. Vâlcea, Ministerul Transporturilor dădea asigurări că „este în curs de proiectare în cadrul studiului de fezabilitate. După finalizarea studiului de fezabilitate aferent Secţiunii 6, se vor demara procedurile pentru etapa următoare, respectiv, proiectare şi execuţie lucrări. CNAIR are în pregătire documentaţia pentru demararea procedurii de achiziţie publică pentru obiectivul Elaborare expertiză tehnică, Studiu de fezabilitate şi Proiect de autorizare execuţie”. Senatorul Romulus Bulacu spune că lucrurile nu stau chiar așa, dimpotrivă: „În urma alocărilor bugetare aferente anului 2019, am revenit cu o întrebare la același minister, deoarece tronsonul 6 a dispărut din proiect. Din răspunsul oferit de ministrul Răzvan Cuc, se pare că de fapt legătura județului Vâlcea cu ceea ce putea fi principala oportunitate pentru dezvoltare constă în reabilitarea a 14 km de drum naţional, respectiv DN 73C fiind drum de legătură între Nodul Rutier Tigveni şi municipiul Râmnicu Vâlcea. La capătul celor 14 km de drum vom putea vedea prima bucățică de autostrada. Dar, în acest moment, porțiunea de drum național nici măcar nu a intrat în faza de achiziție. Din păcate, județul nostru rămâne văduvit la capitolul modernizare și atragere de investitori. Nu suntem puși pe harta județelor atractive din acest punct de vedere. Nici autoritățile județene, nici parlamentarii PSD și ALDE ai Vâlcii nu au susținut acest proiect, preferând poziția de «struț cu capul în nisip» în fața șefului de partid, atunci când a fost vorba de autostrada care ar fi putut dezvolta județul. Sau, și mai grav, nu au niciun cuvânt de spus la nivel național. Oricum ar fi, PSD a călcat în picioare voturile vâlcenilor care, cu bună-credință, au avut încredere că-i vor reprezenta în administrația publică. Banii europeni puși la dispoziție, se vor duce către județele vecine nouă. Cei aflați la guvernare nu sunt interesați de soarta Vâlcii, care deși a oferit mult PSD, nu are valoare decât în campaniile electorale”.