Lacăt pe ușa Casei de Cultură „Florin Zamfirescu”


De aproximativ două luni, nu se mai țin activități la Casa de Cultură „Florin Zamfirescu”. Motivul? Starea precară a clădirii. Pentru a evita orice pericol, prin hotărâre de Consiliul Local, s-a decis, ca până la reabilitarea clădirii, să nu mai aibă loc niciun eveniment. Contactat, viceprimarul din Călimănești, Vasile Scârlea (foto alăturat), a precizat, pentru cotidianul nostru: „Decizia vine ca urmare a celor petrecute în clubul Colectiv și nu numai. Este o măsură de protecție a cetățenilor. S-a decis în Consiliul Local și cred că s-a luat o măsură bună. Așteptăm ca reprezentanții Companiei Naționale de Investiții să-și îndrepte privire și către noi, să ne sprijine cu reabilitarea clădirii”.
Edilul Florinel Constantinescu recunoaște că starea precară a clădirii nu face cinste actorului Florin Zamfirescu, dar speră ca CNI să finanțeze investiția.