„La Vâlcea s-a vrut mereu performanță”


• susține Andrei Artean, cea mai nouă dintre viperele albastre

Recent, în cadrul unui interviu oferit pentru site-ul oficial al clubului din Parcul Zăvoi, cea mai nouă dintre achizițiile formației CS Municipal Râmnicu Vâlcea a oferit câteva detalii interesante din „culisele” transferului la echipa noastră. Astfel, Andrei Artean spune că a găsit la Vâlcea un grup unit și că a acceptat să vină la gruparea olteană dat fiind faptul că aici mereu s-a dorit performanță și nu întâmplător, chiar și acum, CSM se află pe primul loc în clasamentul Seriei Vest din liga secundă de fotbal.
„Am acceptat oferta venită de la Vâlcea pentru că ştiu că întotdeauna s-a vrut performanță aici. Ştiam că este un grup unit, foarte bun şi, până la urmă, CSM este echipa de pe primul loc. La CSM, cum am spus mai devreme, am găsit un grup bun, unit, mulţi fotbalişti care joacă de mult timp împreună, pe care domnul profesor Pelici i-a făcut să fie din ce în ce mai buni. (…) Personal, obiectivul este să joc cât mai bine, să ajut echipa, să dau totul pe teren, să nu dezamăgesc. Pe plan colectiv, îmi doresc să intrăm în play-off, în primul rând. Încă nu suntem calificați la turneul de promovare din punct de vedere matematic. Apoi, de ce nu, cu multă modestie, să încercăm şi ceva mai mult, adică promovarea”, a declarat Andrei Artean.