La sediul ALDE, consultații oftalmologice gratuite


De la începutul lunii și până în data de 10 noiembrie, la sediul ALDE Vâlcea (situat în Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Viteazul, lângă Casa de Cultură a Sindicatelor) sunt oferite consultații oftalmologice gratuite. Vâlcenii au început deja să treacă pragul sediului ALDE, mulțumiți că își pot testa calitatea vederii în mod gratuit, dar și că pot achiziționa ochelari la prețuri accesibile. Intervalul orar între care sunt așteptați aici cei care doresc să își testeze vederea este 09.30 – 16.30.
„Oferim consultații oftalmologice gratuite vâlcenilor. Știm că în oraș și în județ există oameni fără prea multe posibilități, dar care au nevoie de astfel de servicii. Noi venim în sprijinul lor și le punem la dispoziție personal calificat cu aparatură de specialitate modernă. Îi așteptăm pe vâlceni în număr cât mai mare la sediul nostru”, ne-a declarat Dumitru Lovin, președintele ALDE Vâlcea.