La porți de aur, la porți de cer: „ROTONDA PLOPILOR APRINŞI”
S-a tras cortina peste ultimele manifestări ale primei ediții a Salonului Național de Literatură „Rotonda plopilor Aprinși”. Reușita acesteia a fost peste așteptări. La Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, la Sfânta Mănăstire Cozia, în sala ART GALLERI din modernul Grand Hotel Sofianu sau la Centrul de Expoziții și Evenimente din Troianu, în comuna Prundeni sau la Drăgășani (manifestarea programată în Biblioteca Municipală a avut loc ad-hoc în holul Primăriei) scriitorii prezenți au avut întâlniri deosebit de plăcute cu cititorii, de neuitat. Din Ceruri, Vlădica Bartolomeu – Valeriu Anania – ne privește mulțumit. Memorial – ROTONDA PLOPILOR APRINȘI – a reușit să evidențieze că Vlădica Bartolomeu, în cei aproape 90 de ani pământeni, a acționat pur și simplu ca un sincer și vrednic ucenic al lui Hristos.
Ne facem o datorie de conștiință ca, în numele celor care au luat parte la această manifestare de anvergură națională și internațională, să aducem mulțumiri autorului acestui proiect, scriitorul și jurnalistul Ioan Barbu. Proiectul său a fost îmbrățișat și susținut de Fundația Culturală „Curierul de Vâlcea”, Filiala Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, Centrul Multicultural Sofianu, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Primăria Prundeni, în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului și Primăria Râmnicu Vâlcea. Scriitorii participanți la prima ediție a Salonului, organizatorii și colaboratorii au primit Diplome de Excelență, ca membri fondatori, semnând în Cartea de Onoare.
Trofeul Naţional „Cerurile Oltului” a fost conferit, în cadrul primei ediții a Salonului Național, următorilor participanţi: acad. Mihai Cimpoi, acad. Nicolae Dabija, Valeriu Matei, poet, Vasile Căpățână, poet (toți din Chișinău), George Astaloși, poet, romancier și dramaturg (Franța), Vasile Tărâțeanu, poet (Cernăuți) – pentru întreaga activitate pusă în slujba Neamului Românesc. Trofeele și Diplomele le-a fost înmânate de Înaltpreasfinţitul Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, care a adresat și un salut de bun venit tuturor participanților. Au mai adresat cuvinte de salut scriitorilor participanți: Nicolae Sofianu, director general al Grupului de societăți „Sofianu”, Ioan Radu Văcărescu, președintele Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România, Ioan Barbu, președintele Fundației Culturale „Curierul de Vâlcea”, Sanda Augustina Constantinescu, directoarea Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” (la Rm. Vâlcea), Ion Horia Horăscu, primarul comunei Prundeni (înaintea manifestărilor din localitate), Cristian Nedelcu, primarul municipiului Drăgășani, în debutul „rotondei” din orașul viilor.
Scriitorul Ioan Barbu, inițiatorul Salonului Național de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși”, a mulțumit cu căldură tuturor persoanelor protectoare ale acestui proiect: Nicolae Sofianu, Arhim. Dr. Vartolomeu Androni, Pr. Nicolae State-Burluşi, Ion Horia Horăscu, Ștefan Prală, Dan Țepuș, Constantin Popescu – și le-a înmânat Trofeul „Mecena” cu Diploma de Onoare.
Nu ne-am propus o cronică în extenso a tot ceea ce s-a întâmplat în zilele de 11, 12 și 13 mai, durata Salonului. Ziarele, revistele au scris și vor mai scrie, unele radiouri au comentat manifestările care au avut loc sau au făcut transmisiuni în direct, televiziunile au prezentat lungi reportaje și au mai pregătit altele; pentru zilele următoare, vor apărea consemnări, pe larg, în reviste din Cluj-Napoca, București, Bolintin Vale, Craiova, Rm. Vâlcea, Chișinău, Cernăuți, Stuttgart, Montreal ș.a. Am extras, deocamdată, câteva opinii din consemnările lăsate de participanți (sau expediate zilele acestea).
„Stimate domnule Ioan Barbu, vâlcenii – și nu numai – vă simt bagheta dirijorală în bunul mers al culturii și al presei, ați făcut pentru trei zile din Capitala Tipografilor și din împrejurimile încărcate de istorie inima şi respiraţia locului, un fel de centru internaţional al religiei şi condeiului pentru cei care, geograficeşte, respiră aerul alianţei creatoare. Vă aduc sincere mulţumiri pentru onoarea acordată de a fi făcut parte din program, înscriindu-mi numele printre fondatorii Salonului Național de Literatură „ROTONDA PLOPILOR APRINŞI”, alături de ale unor prestigioşi oameni de litere și de cultură. Acum, când ŢARA are nevoie de capete luminate, precum domnia voastră, sunt optimistă și am convingerea că demersul spiritual care ne-a unit, întru limbă și cultură, va deveni o veritabilă mişcare culturală românească, pe cât de utilă, pe atât de necesară.
Prilejul adăugării a încă unui grăunte de vreme la cele care numără anii lăsaţi în urmă, îmi îngăduie să vă urez multă sănătate, bucurii şi succese intelectuale remarcabile, pe măsura bunelor intenţii care vă animă, pentru crezul de mai bine al neamului, al credinţei şi al valorilor străbune. Dumnezeu să vă binecuvinteze cu toate darurile Sale, alaturi de distinsa Doamnă Silvia și de toţi cei dragi! Cu deosebită gratitudine şi consideraţie, Maria Diana Popescu, poetă, redactor șef-adjunct, revista AGERO, Stuttgart.”
„Mulțumesc Celui de Sus care a făcut ca pașii mei să ajungă și prin aceste locuri binecuvântate de Dumnezeu. Îi mulțumesc bunului frate Ioan Barbu, care m-a invitat la Rm. Vâlcea, oferindu-mi prilejul să plec fruntea în fața vredniciei vâlcenilor, care adaugă un plus de frumusețe naturii ce îi înconjoară. Aștept cu nerăbdare viitoarele întâlniri ale Salonului Național de Literatură „ROTONDA PLOPILOR APRINŞI” ca să-mi astâmpăr setea și dorul de țară. Vasile Tărâțeanu, poet, redactor șef al revistei ARCAȘUL din Cernăuți.”
„Am fost încântat de extraordinara primire ce mi s-a făcut la Salonul Național de Literatură „Rotoda Plopilor Aprinși” de la Râmnicu Vâlcea. Am admirat la Salon foarte buna organizare, diversitatea registrului tematic, manifestările bucurându-se de o mare audiență. Prezența Râmnicului în câmpul literaturii române marchează pe orice creator de bine. Felicitări organizatorilor! George Astaloș, scriitor, nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură pe 2011.”
„Mulțumesc pentru invitație la Salonul Național de Literatură „Rotonda Plopilor Aprinși”. M-am simțit foarte bine și mă gândesc cu drag la momentele de la Vâlcea. Să vă dea Dumnezeu, domnule Ioan Barbu, sănătate, iar sufletul senin, plin de pace, să vă dăruiască tot mai multe cuvinte înțelepte pentru a fi rostite și scrise. Vă trimit poezia (transcrisă) pentru Elogiul dvs., pe care am citit-o în cadrul Salonului. Hanna Bota, scriitoare, Cluj-Napoca.”
Hanna Bota
am învăţat
lui Ioan Barbu
am învăţat că drumurile nu sunt prea lungi
când e să-ţi cauţi fraţii
de dincolo de munţi de oceane
aiurea printre galaxii
că orice trăire devine slovă de nouă carte
pentru copiii şi copiii copiilor din neam în neam ce-or veni
ca să cunoască fervoarea omului de a se
desăvârşi întru nouă fiinţă
am învăţat că zâmbetul alungă durerea
de spate de inimă de oase îndoite de vârstă
şi că prietenii mei cu prietenii prietenilor mei
sunt cei ce-mi vor umple fiinţa
când imaginile se succed alungând uitarea
am învăţat că n-am voie să obosesc
ci dimineaţă de dimineaţă să-mi ridic
privirea spre cer în credinţă pentru ca să apun
precum soarele – revenind în carul lui aton-ra a doua zi –
căci tot ce se roteşte revine înnoit în iubirea fraţilor din jur
iar ura şi invidia şi ciomegele vorbelor lovind
nu le-am învăţat îndestul
pentru că nu-i vreme prea multă sub soare
să-mi petrec viaţa în noroiul uliţelor mărginaşe
mie mi-a dat dumnezeu calea bătută
a dorului de înalt
de-aceea
iată că am învăţat şi să zbor
când aripile mi-s vorbele tale
încrederea că azi suntem în locul
hărăzit spre-a deveni istorie
Rm. Vâlcea
Felix Sima
Rotonda
Urcăm un deal şi… suntem prinşi:
Rotonda plopilor aprinşi
Îngânduraţi sau mai destinşi:
Rotonda plopilor aprinşi
Cu nume mari sau… simpli inşi:
Rotonda plopilor aprinşi
Învingători… cât şi învinşi:
Rotonda plopilor aprinşi
Din lumea albă-am fost desprinşi:
Rotonda plopilor aprinşi
Şi ardem pe poteci, nestinşi:
Rotonda plopilor aprinşi
Vom fi, la iarnă, totuşi, ninşi:
Rotonda plopilor aprinşi
Suntem păstori de oi, în ploi:
Rotonda plopilor aprinşi
Şi creşte iarba printre noi:
Rotonda plopilor aprinşi
Aici s-a mai culcat un MIEL…
Şi creşte iarba peste EL…
George FILIP
Simbol de primăvară
Prietenului Ioan Barbu
nu-ţi zic bătrâne, fiindcă nu uita,
sunt ca o umbră lângă vârsta ta
şi când mă joc cu rimele aldine
măi, OMULE, eu scriu şi despre mine.
te-ntreb pe tine, poate tu mai ştii,
cine ne-a strâns în brâu de confrerii
şi care muze-n nopţi de curára,
ne-au dat codeiul – amândurora?
nu-i nicio lege, prietenii nici nu-s
de printre puii lumii – mai presus,
numai că Domnul, ce împarte harul,
nouă ne-a dat nesomnul şi paharul.
nesomnul, să plutim prin lumi străine,
paharul, să sorbim licori divine
şi sufletul – ştergar de mângâiere
al frunţilor turbatei noastre ere.
acum, le-am spus la oameni cine eşti
şi te-aş ruga să nu îmbătrâneşti;
priveşte, frate, florile de-afară:
tu eşti simbol frumos de primăvară.
mai ai de mers în viaţă, măi vâlcene,
te-aşteaptă pajişti verzi, cu cosânzene
şi-ţi cresc nepoţi cu zbenghiuri peste frunţi,
ţine-te drept c-o să le joci la nunţi.
şi dac-oi fi bătrân – şi o să fii,
sunt şi pe-acolo flori de bucurii,
dar pân-atunci ia umple, răs!, paharul,
să-ţi ţie Domnul casa ta – şi harul!
Inițiativă inspirată
Distinși participanți la această rotondă întru spirit,
Vă mulţumesc din suflet tuturor celor prezenţi, ştiindu-vă reuniţi şi animaţi de nobilul crez al ridicării spirituale a părţii de ţară subscrisă denominativului „vâlcean”, păstrătoare a brâncoveneştilor tradiţii, crez întru ilustrarea căruia cată să-şi aducă prinosul şi SALONUL NAȚIONAL DE LITERATURĂ „ROTONDA PLOPILOR APRINȘI”, iniţiat de scriitorul cu suflet de aleasă simţire, Ioan Barbu, a cărui invitaţie m-a onorat, întărindu-mi semnele prevestitoare că sunt aşteptat acasă precum fiul strângător şi nicidecum asemenea celui risipitor.
Din păcate, starea sănătăţii fiindu-mi potrivnică, nu pot să vă fiu alături în bucurie, însoţindu-mi cartea „CHISAMERA DIN VIS”, aşa după cum mi-aş fi dorit şi o revedere a Râmnicului, fiind vorba de oraşul anilor mei de liceu. Mi-ar fi căzut ca un balsam pe suflet împrospătarea aducerilor aminte legate de acel început care, ducându-mă tot mai departe de locurile natale, în timp, mă va apropia, pas cu pas, de înfăptuirea lucrării căreia m-am dedicat, anume scrierea CĂRŢII prin care, atunci când îi va veni vremea să-şi găsească, pe lângă un Columb al criticii şi oamenii care să o citească şi să o înţeleagă, va mărturisi atât asupra trudei prin care mi-am îndeplinit obligaţia cu care m-am îndatorat de bună voie, dar şi a mândriei de a fi primul autor de carte din Ursoaia Pescenii, îmbogăţind geografia literară măcar cu un nume, acela al Chisamerii, toponimicul de pe fruntea căruia fiinţa mea a înaripat visul investit, apoi, cu tăria paşaportului pentru singurătate, până a simţit vecinătatea orizontului misterului, fără de care, aşa cum remarcă filozoful Lucian Blaga, nimic din tot ce întreprinde omul în existenţa sa creatoare nu ar putea să aibă loc.
Vă rog să fiţi îngăduitori faţă de Domnul Eugen Popa, prin intermediul căruia am sentimentul că gândurile pe care i le-am încredinţat să vi le comunice ajung la Dumneavoastră exact aşa ca şi cum ar fi rostite de mine. Această siguranţă mi-o dă faptul că Eugen îmi este vechi prieten şi, pe lângă cultul prieteniei este animat, în aceeaşi măsură ca şi Domnul Primar al Pescenei, Ion Dobre, şi de acela al dragostei faţă de cultură în general şi faţă de carte, în special, dumnealor fiind cei care mi-au prilejuit cea mai plăcută şi fericită surpriză din viaţă, asigurând cărţii mele „CHISAMERA DIN VIS”, publicată recent la editura Dacia XXI, în colecţia SCRIITORII LA EI ACASĂ, la întoarcerea, cum s-ar putea spune, din vis în realitate, o primire cum nici nu îndrăznisem să-mi închipui!
SALONUL NAȚIONAL DE LITERATURĂ „ROTONDA PLOPILOR APRINȘI”, cu voia vechiului meu amic și coleg, confrate în ale cuvântului scris, Ioan Barbu, dar şi a Dumneavoastră, a celor prezenţi, în închipuirea mea închide cercul de graţie, căruia, cu tentative şi mişcări stângace, adesea cam domoale, m-am străduit să mă integrez şi eu de-alungul întregii vieţi.
În cursa mea, încă de mic, luând viaţa în serios, câtă vreme aveam ca permanenţă a cadrului de desfăşurare doar foşnetul ameninţător al nisipurilor mişcătoare, de care nici în ziua de azi nu se poate spune că am scăpat, m-am lovit de potrivnicia umilitoare a lumii reale care m-a obligat să-mi caut un adăpost salvator şi astfel am ajuns pasager într-o lume imaginară a visului.
Cunoscătorii locurilor pot realiza cu exactitate cele enunţate de mine pornind doar de la faptul că, înainte să împlinesc 20 de ani, ca elev al liceului, acum Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Rm. Vâlcea, am fost nevoit, de nenumărate ori, să străbat singur, singurel pe firul cărării, fie că era timp de noapte, prin ploaie sau pe zăpadă, întregul cuprins din adâncul Pădurii Şirinesii. Adică, am parcurs kilometri întregi în care nu vedeam la doi metri, în jur, auzindu-mi doar bâcâiturile inimii din piept, îngrozit de faptul că nu ştiam ce mă aşteaptă, după fiecare pas făcut! În închipuirea mea, pluteam cu sufletul pe deasupra pădurii, în timp ce trupul sta să crape de frică, dintr-o clipă în alta.
Oricum, nu m-am folosit de imaginaţie doar pentru a mă revanşa faţă de oferta crudă a vieţii reale, am făcut-o, cumva, ca un remediu împotriva singurătăţii, îmboldit de instinctul de conservare, sperând că, undeva, dincolo, voi găsi locul potrivit fiinţei mele, aflată, într-o evidentă neajutorare fizică.
Şi, tot adunând şi urzind vis după vis, întregindu-le în turma prin care m-am deprins a le paşte ca oi de aur, am ajuns să-mi găsesc un adevărat modus-vivendi pe care, la un moment dat, am simţit nevoia să-l dau la iveală. Intenţie inspirată, evident, din eminesciana cugetare cum că, prin fiecare om, o lume se încearcă…
Astfel că, pe măsura puterilor mele de plăsmuire, folosindu-mă de repere pe care le-am păstrat laolaltă cu amintirile legate de locurile şi oamenii pe care i-am cunoscut de copil, asumându-mi fundarea unui univers imaginar, ştiut fiind că nu întotdeauna a-ţi imagina înseamnă doar a-ţi reaminti, univers a cărui lume e marcată de dimensiunea fabulosului, a toposurilor reale, cu concreteţea lor, remarcabil pensulată, toate fiind numai pretexte, prilejuri de a călători în alte lumi, tulburând somnul misterelor, trezindu-le, înviindu-le. Sunt lumi comunicante, nu paralele, în ele dacă ne cufundăm, luând câte ceva din stilul şi spiritul lor, fiinţa noastră sporeşte!, este de părere criticul Aurel Ioan Brumaru, la care nu pot decât să subscriu!
Mi-am dorit să-i ofer cititorului bucuria de a trăi şi cunoaşte sau măcar de a-l apropia de sentimente şi senzaţii deosebite, asemenea celor de care are parte exploratorul, pe măsură ce descoperă şi pătrunde într-un univers inedit, adaptându-se legilor proprii acestuia, ajunge să-şi regăsească sau cel puţin să-şi recunoască măcar o parte din lumea sa imaginară.
Desigur că aşteptările mele rămân în seama timpului, până ce el, prin cuvântul criticii, îmi va valida lumea închipuirilor, întărind astfel încrederea cititorului dornic să-i deschidă porţile…
Mulţumiri din suflet pentru răbdarea şi înţelegerea onorantei asistenţe care îmi va îngădui, sper, să mă încorporez, de acum înainte, în frontul scriitorilor ale căror aripi au deprins taina zborului aici, în mirificul spaţiu vâlcean, cel atins de graţia divină, după religiozitatea cu care inspiră şi respiră printr-un adevărat sobor de turle, clopotniţe şi cruci!