La ora 22.20 (!!!), Prefectura Vâlcea a trimis informații despre COVID… dar nu și despre cazul de la Govora


Chiar dacă încă din după-amiaza de 10 aprilie vâlcenii aflaseră despre cazul cu numărul 12 din județul nostru, în aceeași zi, la ora 22.20, reprezentanții Prefecturii Vâlcea au transmis un comunicat de presă cu privire la evoluția epidemiei din județ. Comunicat în care nu s-a suflat o vorbuliță despre acel caz. «Ca să fie bine, să nu se agite lumea» – am zice noi (putem oare să credem altceva?).
Cel de-al doisprezecelea caz de COVID din județul nostru este un bărbat de Băile Govora, care, din câte se pare, a lut virusul după ce a fost internat, recent, la Spitalul Universitar din București, pentru o problemă cardiacă.
Dar iată ce a transmis Prefectura Vâlcea, la ora 22.20, în acel comunicat liniștitor, ca de noapte bună
„La data de 10 aprilie 2020, la nivelul județului Vâlcea, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică, sunt 580 persoane în carantină instituționalizată și 1.802 persoane în autoizolare și monitorizare la domiciliu. Persoanele aflate în izolare la domiciliu și cele aflate în centrele de carantină nu prezintă până în acest moment simptome respiratorii compatibile cu infecția COVID-19. De asemenea, în vederea combaterii și răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională înregistrate în acest context, echipaje mixte de jandarmi, polițiști și polițiști locali au continuat verificările atât în rândul persoanelor fizice cât și a agenților economici din județ. Astfel, în tot județul Vâlcea, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 1.260 de persoane, din 555 locații.
Au fost aplicate și 146 de sancțiuni contravenționale, cu o valoare de peste 260.000 de lei, pentru încălcarea art.5 din Ordonanța Militară nr. 3/2020, privind circulația persoanelor, precum și cinci sancțiuni pentru fapte de natură economică, cu o valoare de circa 21.000 de lei. Totodată, în ultimele 24 de ore, jandarmii vâlceni au executat 6 misiuni de transport în care au fost însoțite un număr de 46 de autovehicule.”