„La obârşie, la izvoare” 2018 Costeştiul a sărbătorit cu gândul la actorul Vasile Niţulescu


• 80 de tineri născuţi între anii 1999 – 2000, cât şi cuplurile cu 50 ani de căsătorie au fost premiate
Vineri, de Izvorul Tămăduirii, costeştenii s-au adunat cu mic, cu mare în faţa primăriei conduse de către social-democratul Toma Peştereanu pentru o sărbătoare ajunsă deja la a 13-a ediţie. Pe lângă spectacolul artistic susţinut în amurg de către Robert Târnăveanu şi Giulia, administraţia i-a celebrat şi premiat şi pe cei mai proaspeţi majori ai Costeştiului, aproximativ 80 de puşti care s-au născut exact la începutul acestui mileniu, dar şi pe cei care au împlinit o jumătate de veac de căsnicie.
Un detaliu emoţionant a fost şi omagiul adus unui fiu cu totul deosebit al satului: actorul Vasile Nițulescu. În cinstea vieţii şi activităţii sale cinematografice, o mică expoziție de afișe cu filmele în care acesta a jucat a putut fi admirată prin grija doamnei Ioana Istocescu.