La mulţi ani, jandarmi români!


• 163 de ani de la semnarea actului de naştere al Jandarmeriei
 

Ieri, au fost marcaţi 163 de ani de când domnitorul Grigore Alexandru Ghica a semnat, pe 3 aprilie 1850, Ofisul de constituire a Jandarmeriei moderne, organizată după un model de inspiraţie europeană. Evenimentul a fost marcat şi-n Râmnicu Vâlcea, la sediul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” fiind prezenţi reprezentanţi ai Jandarmeriei Vâlcea, în frunte cu inspector şef Liviu Rotaru, membrii ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ISU, Genişti, autorităţi locale şi judeţene. Şeful Jandarmeriei Vâlcea, Liviu Rotaru, a dat citire mesajelor preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, premierului României, Victor Ponta, ministrului Afacerilor Interne, Radu Stroe şi colonelului Jandarmeriei române, dr. Mircea Olaru, la finalul discursurilor mulţumind jandarmilor pentru eforturile depuse şi urându-se La mulţi ani! Au urmat discursurile prefectului judeţului, Mircea Nadolu, ale preşedintelui CJ Vâlcea, Ion Câlea, ale viceprimarului Râmnicului, Ion Gigi Matei, prezent fiind şi subprefectul Aurora Gherghina. Menţionăm faptul că şeful jandarmilor vâlceni s-a ales şi cu o diplomă de excelenţă oferită de reprezentantul Guvernului în teritoriu pentru activitatea depusă. Menţionăm că zilele trecute au avut loc câteva concursuri sportive, iar cu ocazia Zilei jandarmilor au fost premiaţi câştigătorii competiţiilor.