LA MULȚI ANI CU RESPECT ȘI RECUNOȘTINȚĂ veteranilor de război!


29 aprilie este „Ziua veteranilor de război”, semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României, aceasta fiind instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/10.10.2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 699/17.10.2007.
În 1902, regele Carol I a promulgat, la solicitarea supravieţuitorilor Războiului de Independenţă (1877-1878), Înaltul Decret prin care a fost instituit pentru prima dată titlul de „veteran de război”, în conformitate cu Convenţia Statelor Europene de la Geneva, în onoarea ostaşilor care au luptat în acest război. Prin acesta, participanţilor la Războiul de Independenţă li s-au asigurat, pe lângă acest onorant statut, mijloace pentru un trai decent şi diferite înlesniri, în semn de recunoaştere a sacrificiilor lor pe câmpul de luptă. Războiul de Independenţă (1877-1878) înseamnă viețile a 10.000 de ostaşi din cei peste 58.000, care au constituit Armata de Operaţii.
Primul Război Mondial, în care a fost mobilizată 11% din populaţia ţării, peste 880.000 de militari, s-au înregistrat peste 335.000 de morţi şi dispăruţi, peste 75.000 de invalizi şi alți 650.000 de morţi civili.
În cel de-al Doilea Război Mondial, peste 900.000 de morţi, răniţi, dispăruţi, prizonieri, răniţi şi invalizi, din care circa 92.000 de militari decedaţi – a fost prețul plătit de România.
Prin Legea din 13 ianuarie 1918, participanţii la Primul Război Mondial decoraţi cu Medalia „Virtutea Militară” de război clasa I, au primit o pensie viageră, iar prin Legea din 2 septembrie 1920 li s-au creat condiţii speciale de pensionare.
În 1927, prin Decretul-lege nr. 1402 din 15 mai, ofiţerilor activi şi de rezervă care participaseră la Primul Război Mondial şi care fuseseră decoraţi cu Ordinul „Mihai Viteazul” li s-au acordat loturi de teren sau loturi de casă, precum şi anumite gratuităţi. Veteranii de război au primit o serie de drepturi şi avantaje şi în anii următori, printr-o serie de acte normative, precum Decretul nr. 1304 din 8 mai 1933, Decretul nr. 1056 din 6 mai 1936, Legea nr. 794 din 4 septembrie 1941, Legea nr. 310 din 24 aprilie 1945, Decretul-lege nr. 440 din 4 iunie 1945. Începând din 1948, aceste drepturi şi avantaje au fost revăzute, unele fiind chiar anulate.

Colonelul Păunescu, profesorul de „mate-fizică” din prima linie a frontului

Recent, MApN i-a dedicat un articol special unui vâlcean demn de toată lauda și mândria comunității, Colonel (în retragere) Păunescu Cicerone.
„Am rămas orfan de tată în copilărie, de mic. Tatăl meu, fost învățător, a murit după ce a venit din Primul Război Mondial deoarece a fost rănit grav la Mărăşeşti, unde a luptat sub comanda generalului Cicerone Săndulescu, care i-a fost naş de botez.
La 20 de ani, am absolvit Școala Militară și am plecat în război în cadrul Batalionului 3 Vânători de Munte.
Timp de trei ani, am luptat numai în linia întâi, în cel de-al Doilea Război Mondial, pe mai multe fronturi din ţară şi din străinătate. Am luptat în Rusia, în Ungaria şi în Slovacia. În Munţii Tatra am prins zile foarte grele. Mi-a degerat un deget fiindcă îl ţineam mereu pe trăgaciul pistolului-mitralieră.
Din război mi-au rămas schije. Una lângă nervul sciatic. Când eram pe frontul din Moldova, mă plimbam noaptea prin spatele tranşeelor şi aşteptam să vină căruţa cu mâncare. Doar pe întuneric ni se aducea hrană, ca să nu fie zăriţi de inamici. Am auzit zgomotul obuzelor de Katiuşe. M-au nimerit și câteva schije mi-au făcut răni mici. A fost o viață foarte grea. Ziua luptam, noaptea ne culcam pe zăpadă, că nu aveam unde. Foloseam sacul de merinde pe post de pernă, să nu îmi înghețe fața. Din cauza gerului și a dormitului pe zăpadă nu am mai auzit cu urechea dreaptă 11 ani.
În Cehia, am cucerit zona munte cu munte. Ultima dată, am eliberat de nemţi o parte foarte frumoasă, care acum este o zonă turistică, în Cehia – Vel´ká. Acolo există încă o plachetă în memoria ostaşilor români care au eliberat regiunea şi soția mea a descoperit și numele meu trecut pe plachetă. Pe placă scrie că zona a fost eliberată de Compania 1 Vânători de Munte, condusă de căpitan Cicerone Păunescu.

Sfârşitul războiului m-a găsit la graniţa cu Cehia, într-o ultimă luptă cu un general rus trădător care trecuse de partea nemţilor. Ajuns într-o pădure, a venit acolo un soldat pe motocicletă, de la comandament, ca să ne spună că s-a terminat războiul. În faţa noastră era un general rus, Vlasov, care se dăduse de partea nemţilor. S-a pus cu foc pe noi, când am ieşit să ne bucurăm de veste. Am reuşit şi l-am alungat. Nici ei nu ştiau că se terminase războiul. Atunci am pierdut un ostaş alături de care luptasem de la începutul războiului. Mi-a părut tare rău de el, parcă mai mult decât de oricine.
Am primit numeroase decoraţii, cum ar fi Steaua şi Crucea României, dar şi «Eliberarea de sub jugul fascist» şi o înaltă distincţie militară a Slovaciei”.